"Câinii nu m-au muşcat niciodată. Doar oamenii."

marți, 26 februarie 2008

April




"Într-o ramură-nflorită
E-agăţat un cuib, în tei.
Ramura e legănată,
Legănându-şi cuibul ei.
Vântul murmură prin floare,
Adormind-o cu descântul.
Pasărea surâde-n aripi,
Cunoscând că-i numai vântul.

Mi-a zburat de mult din floarea
Sufletului pasărea
Aripi ca-ntre fulgi cicoarea,
Verde-n piept ca zarzărea.

O tot caut de atunci
Prin pădure, prin copaci.

Pasăre cu aripi lungi,
Unde eşti şi ce mai faci?"

Tudor Arghezi
"Primăvara nu ar fi primăvară fără cântecul păsărelelor."

Porumbelul din baie

birdsbirds


"-- Albă păsărică !
Ce stai singurică
Lângă cuibul tău ?
Nu-i ziua senină,
Sau nu curge lină
Apa la pârâu ?
*
De ce plângi cu jale ?
Vezi sorile tale
Cum se veselesc.
Prin luncile-umbroase
Vezi cât de voioase
Zbor şi ciripesc !
*
Ce durere, spune,
Ce dor greu supune
Inimioara ta,
De stai singurică,
Dragă păsărică,
Şi nu poţi cânta ?
*
-- Frate,-n depărtare
O pajură mare
Se-nalţă mereu.
Gheara-i se lungeşte,
Ochiu-i se ţinteşte
Tot spre cuibul meu.
*
Apa-i lină, frate,
Frunza lin se bate
În codru-nflorit.
Dar cuibu-mi jos cade
Că de mult îl roade
Un şarpe cumplit !"
*
de Vasile Alecsandri

Dacă





Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,
Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!



de Rudyard Kipling




"Omul s-a născut liber şi este pretutindeni în lanţuri." Jean Jackues Rousseau

luni, 25 februarie 2008

Oraţie de nuntă








"Astfel după tine se încheie toate.
Trag oblonul negru la fereastra mea.
Nu mai vreau decepţii, vreau singurătate,
Nu mai vreau iubire, voi abandona.

Avusesem dreptul şi eu, ca oricare,
La o nebunie, la un ultim glonţ
Ultima speranţă, ultima-ncercare
Dar în magazie era doar gablonz.

Nu-i nici o problemă, toate-s foarte bune.
Te-am iubit desigur, cum mi-ar sta să neg…
Şi cu pasiune, şi cu voluptate
Şi credeam în tine, vrednic şi întreg.

Hai, întinde mâna pentru despărţire
Schimbă-ţi telefonul, că şi eu mi-l schimb
Salutări miresei, salutări la mire,
Poate se rezolvă toate între timp.

Intră în mulţime, nimeni n-o să ştie
Două, trei persoane care ne-au ascuns,
Eu voi ţine minte scurta nebunie
Şi-ntrebarea noastră fără de răspuns.

Firea ta ciudată n-o voi regăsi-o
Nici n-ar fi nevoie, tu rămâi un mit.
Nuntă fericită, te-am iubit, adio,
Nu întoarce capul, pleacă, te-am iubit!

Vezi că se confirmă bârfa despre mine:
Te-am lasat deodată crud şi nefiresc
Totuşi ţine minte, ţine bine minte
Te salvez de mine fiindcă te iubesc."


de Adrian Păunescu



"Iubirile neâmpărtăşite nu sunt iubiri, ci doar încăpăţânări."

Gloxinia, floarea mea de-o vară


Pentru cine apare
În lume, această floare ?

















Şi ce vrea ca să ne zică
Cu-a ei frunză mică, mică ?






















De unde este venită
Pe pământ îmbobocită ?
















Floarea este un mister
Floarea este-un mesager


















Pe pământ este venită
Pentru-a se face iubită



Şi pentru a ne arăta
Cât de frumoasă e Viaţa ...






"Unde înfloresc florile există şi speranţă"

Aş vrea să fiu






"Aş vrea să fiu un pom, pe-o margine de drum,
Cu nici un gard în jur să mă-mpresor,
Iar rodul meu, greu atîrnînd pe ramuri,
Să potolească foamea, oricărui trecător.

Aş vrea să fiu fântână, printre nisipuri arse,
Un ochi de apă limpede-n pustie,
Iar celor însetaţi, fără de plată,
Setea să le-o alin, cu apă vie.

Aş vrea să fiu , din vînt, o adiere,
În locuri de arşiţă şi deşert,
Cu braţu-mi răcoros, să-ţi mângâi fruntea,
Când totu-n jur e-ncins şi e inert.

Şi-n mijloc de furtună, când valuri furioase,
Strivesc corăbii sfărâmate-n stânci,
O insulă aş vrea să fiu, născută,
Din volburarea apelor adânci.

Şi-aş vrea să fiu, spre cer, un zbor de aripi,
Când lanţuri grele-atârnă la picioare,
O rază de lumină-n întuneric,
Balsam pentru o rană care doare,

Un umăr pentru cel ce vrea să plângă,
Un braţ puternic, pentru cel căzut,
Iar pentr-un călător, ajuns la capăt,
Aş vrea să fiu, din nou, un început.

Aş vrea să plâng cu sufletul ce plânge,
Şi să-mi împart cu alţii, bucuria,
Aş vrea să fiu şi eu, un trup pe cruce,
Dând jertfă pentru alţii, ca MESIA!"



de Rely Tarniceri

M-am îndrăgostit numai de ea




"Eu care voiam într-una alt şi alt decor
Eu care spuneam prea lesne şi oricui mi-e dor
Abia când a plecat plângând şi n-a mai fost a mea
M-am îndrăgostit numai de ea.

Eu care veneam acasă c-un surâs formal
Monoton spunând acelaşi monolog banal
A plecat mi-a zis sunt liber dar n-a fost aşa
O iubeam numai pe ea.

Simt că fără ea nu pot respira
Casa e pustie fără ea
În ce-aş putea eu să mai cred acum
Aş da orice s-o mai întorc din drum.

Am zărit-o pe o stradă pentr-o clipă doar
Să-i vorbesc şi să m-apropii era în zadar
Ea care m-aştepta plângând când eu uitam să vin
Mă privea acum ca pe-un străin.

A trecut atâta vreme de când a plecat
Dar abia acum mi-e dragă cu adevarat
Abia acum când locuieşte doar la mine-n gând
O iubesc mai mult decât oricând.

Simt că fără ea nu pot respira
Casa e pustie fără ea
În ce-aş putea eu să mai cred acum
Aş da orice s-o mai întorc din drum.

Simt că fără ea nu pot respira
Casa e pustie fără ea
În ce-aş putea eu să mai cred acum
Aş da orice s-o mai întorc din...

Eu care voiam într-una alt şi alt decor
Eu care spuneam prea lesne şi oricui mi-e dor
Abia când a plecat plângând şi n-a mai fost a mea
M-am îndrăgostit numai de ea.

Abia când a plecat plângând şi n-a mai fost a mea
M-am îndrăgostit numai de ea.
Da da m-am îndrăgostit numai de ea
m-am îndrăgostit numai de ea..."


interpretează Ducu Bertzi







sâmbătă, 23 februarie 2008

Leagăn pentru toată copilăria





"Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Te-aşteaptă vise, prunc adormit,
În vise viaţa este eternă,
Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.

Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă,

Nici nu e bine tu să le ştii,
Lumea-ngenunche la a ta tâmplă,
Şi, lângă tine suflet, cor de copii.

Astăzi, copile, eu îţi dau pâine,

Tu pâinea asta o muşti firesc,
Ce-ţi dau eu astăzi tu-mi vei da mâine,
Eu, legănându-te, îmbătrânesc.

Trupul tău fraged ca un mesteacăn

Să se îndoaie galeş în somn,
Ca să creşti mare, plâng şi te leagăn,
Copile dulce, prea tinere domn.

La geam lumina lunii ţi-o scapăr

Luminii tale să-i dau ecou,
Dormi, fericitule, că eu te apăr,
Că eu în tine mă nasc din nou.

Capu-l pe perna pune-l, copile,

Totul e bine, ai tăi sunt vii
Şi mai au viaţă şi mai au zile,
Să crezi că pururea ei vor trăi.

Mama şi tata ţie-ţi vor face

Leagăn de stele şi de ninsori,
Să-ţi fie bine, să dormi în pace,
Să ai lumină la ursitori.

Pune-ţi, copile, capul pe pernă,

Dormi şi visează bunul tău vis,
Că-n vise viaţa este eternă,
Visul e lumea ce eu ţi-am promis.

Pat de rachită mirositoare,

Leagăn albastru şi-ncondeiat,
Pentru copilul care răsare
Şi-ai cărui ochi ritmul lumii îl bat.

Mama te leagană, veghează tata,

Somnul ţi-l apară ochi părinteşti,
Dormi şi visează că lumea-i gata
Şi te asteaptă numai să creşti.

Mie-mi trec anii, ţie-ţi vin anii,

Poate că mâine îţi va fi greu,
S-accepti că astăzi eu ţi-am spus nani,
Dar nani-nani, frumosul meu."


de Adrian Paunescu










"Copilul asemeni unei flori are nevoie de lumină, de mângâiere şi dragoste"


vineri, 22 februarie 2008

Fără tine









"Ascund durerea mea
Tot ce eu iubeam,
acum nu mai am
Şi nu găsesc puterea
N-o mai găsesc
Să mai vreau o altă zi să trăiesc
Aş da orice
Să mai fie totul ca la început
Aş da orice
Să ne întoarcem în trecut


Fără tine...
Nu mai pot zâmbi
Te aştept şi zi şi noapte
Fără tine...
Nu mai pot trăi
Doamne cum puteam atât
De mult greşi


Aveam tot ce-am visat
Fericiţi de parcă-n rai am urcat
Acum e casa goală
Tu ai plecat
Şi ţi-ai scot inelul ce ne-a legat
Aş da orice
Să mai fie totul ca la început
Aş da orice
Să ne întoarcem în trecut


Fără tine...
Nu mai pot zâmbi
Te aştept şi zi şi noapte
Fără tine...
Nu mai pot trăi
Doamne cum puteam atât
De mult greşi


Fără tine...
Nu mai pot zâmbi
Te aştept şi zi şi noapte
Fără tine...
Nu mai pot trăi
Doamne cum puteam atât
De mult, de mult greşï."



interpretează Talisman





Mi-e greu







"Stau şi mă-ntreb:
Oare mi-e greu şi-am obosit ?
Sau calea eu mi-am rătăcit
Şi am uitat de unde am venit ?
Mă-ntorc cu gândul meu, fugar,
În locuri unde am mai fost,
Uitate le credeam, dar în zadar
Încerc să recompun tot ce-am stricat,
Sau poate că n-a mers !
Mă tot gândesc unde-am greşit
Atunci, de mult când am ales,
Şi-mi caut mie vina negreşit
Căci sigur am ales greşit !
Şi-acum când stau şi mă gândesc
Ce caut eu aici şi cine sunt ?
De unde vin si încotro mă-ndrept ?
În gând tot eu răspund şi îmi repet:

Aceasta-i calea ce-am ales
Şi nu mă las înfrânt !
Am învăţat să mă ridic, încet,
Şi chiar de-am schiopătat în mers,
Eu am răbdat, am strâns din dinţi
Şi n-am uitat de calea ce-am ales !


Eu sunt Aceia care am ales

Iar eu acuma stau şi-ntreb:
De ce e calea mea aşa de grea ?
De ce sunt eu atât de rea ?
Şi dacă asta este crucea mea ?
Mă uit la cei din jurul meu,
Ce cară cruci, cum car şi eu
Şi văd ce diferenţe sunt
Şi nu-ncetez să mă întreb:
Ce să aştept eu de la ei ?
Când iau şi cer chiar şi mai mult
Decât eu dau sau mi se poate da !
Şi-atunci mă-ntorc la mine în adânc,
Şi caut şi găsesc ce de la alţii aştept,
Şi-nvăţ din mers să nu-mi mai caut vină,
Să mă iubesc aşa cum sunt, să dăruiesc lumină,
Chiar dacă înc-o şlefuiesc şi am de învăţat.
Eu sunt stăpâna celor ce-am ales, atunci de mult,
Şi ieri şi azi şi poate că şi mâine!
Şi-atunci de ce să plâng şi să întreb mereu:
De ce ? De ce ? De ce chiar eu ?

Pentru că sunt Aceia care am ales !

Mă uit în jur şi mă privesc şi am de învăţat,
Cum să pun frâu la gânduri şi calmul să-mi păstrez ?
Să-nlătur teama şi să nu cedez.
Sunt lucruri simple, fără preţ,
Prezente din belşug, la mine-n suflet le găsesc,
Şi nu mă costă nici un cent,
Doar eu să vreau să dăruiesc !...
Atâta timp mi-a trebuit la ele să ajung !
Fără să ştiu că undeva, la mine în adînc,
Ele stăteau şi aşteptau ca să răsară,
Eu altora să dăruiesc ce varsă în afară,
Căci n-am să pierd nimic, ci chiar mă-nbogăţesc...
Şi firul meu, eu îl găsesc,
M-agăţ de el, căci drumul îmi arată !
Dar să nu uit să definesc
Acele lucruri, forţe ce mă copleşesc,
Ştiinţa sufletului meu, a minţii.
Sunt multe, doar trei voi număra:
Iubirea, Speranţa şi Credinţa.
Iubirea nu se-nvaţă, ea se simte,
Speranţa nu moare, ea te ridică sus,
Credinţa te-ajută să te desăvârşeşti,
Şi toate-ţi dau puterea ca să construieşti
Un vis şi-apoi aievea să îl poţi vedea.
Eu le-am simţit, le-am învăţat, le-am înţeles,
Cu cât aproape de lumină eşti
Cu-atât tu trebuieşti „spălat” !
Şi-atunci de ce mi-e mie aşa de greu ?
Poate de mine şi de ele am uitat,
Iar mintea mea s-a rătăcit prin gânduri,
Şi „bogăţia” ce o am, am ignorat
Uitând de rădăcini, de flori, de muguri.
De ce-mi fac eu prea multe griji ?
Doar ştiu că în cutii pot să le-nchid,
Fără să pun zăvor,
La pragul casei mele să le-ntind,
Uitate o vreme acolo, să le las.
Cine sunt eu să nu le las?... Le las,
Iar gândul bun, cuvântul şi o faptă,
Să mă-nsoţească ne-ncetat şi-acel De ce ?
Spus ne-ncetat, să înceteze odată !"

de A. Urma




Aş vrea ...


« Aş vrea să fiu un nor,
Să mă preschimb în ploaie
Şi-apoi din trupul...tău
Aş vrea să curg şiroaie.
Aş vrea să fiu o floare
Pe care s-o miroşi
Aş vrea să fiu şi lacrimi...
În ochii tăi frumoşi.
Aş vrea să fiu pământul
Pe care tu, păşeşti :
Aş vrea să fiu eu însumi
Aş vrea să mă iubeşti. »



joi, 21 februarie 2008

Aş vrea ...






"Aş vrea să fiu un foc
Ce arde fără pală,
Să am mai mult noroc,
Să simt cum timpul zboară.

Aş vrea să fiu un pai
Ce-i dus în cer de vânt,
Să simt ce Doamne-mi dai,
S-aud al tău cuvânt.

Aş vrea să fiu un câine
Ce-i orb şi e bătrân,
Să-i dai un os şi pâine,
Să-i fii un bun stăpân.

Aş vrea să fiu o floare
Ce-i place să se joace,
Să-i dai pe frunze soare,
Să crească cum i-o place.

Aş vrea să fiu ce sunt,
Ce-i omul pe pământ,
Să fiu c-o rază-n gând,
Să fiu mai bun şi blând."



de Emilian Robert Vicol

Copile, nu-ţi mai necăji părinţii





"Copile! Nu-ţi mai necăji părinţii
Ci să-i iubeşti şi să-i asculţi degrab
Aşa cum şi ei te iubesc pe tine,
Căci ei nu rău îţi vor, ci numai bine
Te îngrijesc şi te-au crescut cu-atâta drag.

Povaţa lor să-ţi fie sfântă-n viaţă
Atâta vreme cât la bine te îndrumă,
Că nu-i în lumea asta nimeni să-ţi dorească
Doar fericirea ta, cum vrea un tată şi o mamă bună.

Prin ei, chiar Dumnezeu îţi dărui viaţa,
Şi-nvăţătură aleasă El ţi-a dat
Să fii păzit de rău în trecerea prin lume
Să nu cazi niciodată în păcat.

Vor trece anii, tu vei creşte mare
Părinţii tăi s-or duce-ncetişor
Dincolo de această lume şi-ale ei hotare
La Domnul şi Mântuitorul lor.

Atunci cu siguranţă-ţi vei aduce-aminte
De dragostea, de truda, de sfatul şi mustrarea lor,
Iar clipele de ascultare ce le-ai trăit îţi vor fi mângâiere
Dar şi durere-adâncă cu ce-ai rămas dator.

Acum să-i preţueşti cât sunt în viaţă
Prin ajutor la greu, o vorbă bună şi-ascultarea ta
Să dai dovadă că-i iubeşti, că-ţi pasă
Şi vrei să-i răsplăteşti cât poţi şi tu cumva.

Dacă-ţi cinsteşti acum părinţii,
Şi tu vei fi cinstit de-ai tăi copii,
Chiar zile multe , fericite vei avea în viaţă
Şi-odată, toţi veţi fi în veşnicii,
Cu Tatăl Dumnezeu!"


de Groza Teodor





"Copilul ajunge pentru părinţii săi, după educaţia care o capătă: răsplată sau pedeapsă." Jean Jacques Rousseau



Singurătatea



"Cumplit e să-ţi porţi singur crucea, fără măcar să te poţi mângâia împărţind durerea cu cei dimprejur, cu cei ce sunt aşa de aproape şi totuşi nu pricep nimic... Poate niciodată povara vieţii n-am simţit-o mai apăsătoare şi viitorul mai întunecat" Liviu Rebreanu






”Începutul nu are sfârşit.
Nu e corect, dar nici greşit;
Aşa a fost mereu să fie,
Şi aşa va fi până în vecie.

Un suflet vine pe Pământ,
trăieşte viaţa alergând
Căci ea nu stă de fel în loc,
O viată ai, restu’ e soroc.

Iar viaţa trece cum e clipa
Şi moartea ne răpeşte în somn
Şi sufletele iar adorm.

Nu e nimic şi totuşi e,
Un suflet prins în neclintire
Şi stă şi aşteaptă clipa în care
O viaţă îi va da suflare.

Nu stiu dacă e zi sau noapte,
Nu stiu de-s gânduri sau doar şoapte
Nu ştii ce e în jurul tău,
Vezi doar al morţii negru hău.

E frig şi este beznă-n jur
Şi clipele minţile-ţi fur
Eşti singur şi vei fi mereu
Şi tot aşa voi fi si eu.”

Singuratatea

"În clipele cele mai grele , tocmai atunci, omul e sortit să rămână singur. Tragediile ca şi bucuriile cele mai mari omul le trăieşte întotdeauna în deplină sigurătate şi de aceea când îşi simte sufletul mai sfâşiat, îşi simte şi singurătatea mai mare" Liviu Rebreanu

“Ce-i viaţa mea mă-ntreb cu-amar
Să fie ea un lung coşmar?
Sau poate -un set de întrebări
La care un răspuns azi cer ?
Sau poate un nimic, un gol
născându-mă, trăind să mor?
Găsit-am pare un raspuns,
Dar, totuşi pare-a fi confuz.

Răspunsul dat e inversat,
Şi gol rămân înstrăinat.
Nimic nu sunt, nimic am fost,
Viaţa -mi pare fără rost.
Nimic voi fi cât voi trăi,
Nimic şi-atunci, când voi muri.
Dorit-am viaţa s-onţeleg,
Un scop, un sens de ea să leg.
C-o dragoste s-o împresor.
Dar, fără dragoste-am să mor.
Respins de mulţi, urât de toţi,
Sunt pus alături de cei morţi.
De ce să fiu când eu nu sunt?
Când toţi mă-ngroapă în mormânt!
Îmi pare totul un coşmar,
La fiecare pas tresar,
Iar omu-mi pare-atât de crud
Astfel că plâng, şi plâng de mult.
Am plâns cu dor, dar fără rost
Am plâns cu-amar,trăind în post,
Am plâns în suflet chinuit,
Am plâns să nu fiu auzit...
Dar lacrimi grele ce au curs,
Suspinele ce le-am ascuns,
Durerea sufletului meu,
Erau în ochi la Dumnezeu!
Când eu plângeam, plângea şi El!
Când mă durea, simţea la fel,
Când mă-ntrebam cu-amar şi chin,
Nu-i auzeam a Lui suspin.
Când mă vedeam nimic, un gol,
Când fără sens părea că mor,
Eu nu stiam, ca El a fost,
Alăturea cu mine-n post!
Tristeţea mea a fost cândva
Când nu ştiam că Cineva C-un sens,
cu-n scop m-a făurit
Ca să iubesc - să fiu iubit!
Şi-acum nu plâng, nu plâng demult!...
Chiar dac-a fost ieri un trecut
În care suspinam cu greu...,
Azi însa este Dumnezeu!
În El găsit-am un răspuns,
Şi astăzi, nu mai sunt confuz!
Răspunsul nu e inversat
E adevărul Căutat !!! “

de Nicu Holban

“Când nu-ţi rămâne decât Dumnezeu, vei descoperi că Dumnezeu îţi este suficient.”

Pentru cine ?


"Pe cărările răzleţe
dintre zâmbet şi suspine,
ţi se pune o-ntrebare:
Pentru cine,
spune,
pentru cine oare
e atâta frumuseţe,
e atâta gingăşie
într-o floare ?



Pentru cine s-ar desprinde
din broboada
de zapadă
ghiocelul în april,
dacă n-ar fi ochi să-l vadă ?
dacă totu-i inutil ?
Pentru cine-n miez de roadă,
sorb şi strâng în ei culoare
pentru vara următoare
embrionii
din begonii,
dacă totul e-o-ntâmplare ?
Pentru cine-şi ţese-n casă
haină pală
de vestală
cu lumini de diamant
floarea albă de mireasă,
dacă totul e neant ?
Pentru minţile obtuze
de bondari şi buburuze ?
Pentru fluturii ce zboară
în zig-zaguri pe afară ?
Oare viespile ursuze
sunt iniţiate-n artă ?
oare barzăunii trupeşi,
plini de miere pe musteţi,
sunt sensibili, sunt esteţi ?
Oare-ar sta flămând bondarul
de n-ar fi subtil decorul
şi nu şi-ar abate zborul
în grădinile bogate,
dacă florile de crin
n-ar fi ... proporţionate ? ...
n-ar avea acea prestanţă
ca de clopot florentin ?
n-ar avea varietate
de culoare şi nuanţă
de la alb pân' la carmin ?
Nu cumva pretind ... culbecii
să dezvolte-atâtea specii
rozele îs liliecii ?
Nu.
În floare e-un mister !
Floarea e un mesager,
e un martor,
o solie,
e un înger din Eden,
care-aduce-n valea morţii
o înalta mărturire
în culoare,
în proporţii,
în mireasmă şi-n desen.
Omule cu mintea plină,
du-te-o clipă în grădină,
treci prin văile-înflorite
şi te uită la sulfină,
Lasă-te să te dăsfete
ochii-adânci de violete,
clopoţeii cu trei cupe
şi narcisele trompete !
Şi ia seama !
Dacă inima-ţi rămâne
ca un bulgăr, ca o piatră,
ca un bolovan în vatră ...
leapăd-o !
zdrobeste-o-n coiburi !
Sparge-o pe ilau cu dalta !...
Şi apleacă-te în rugă
să ceri alta !
Dar de simţi o-nseninare,
un surâs şi o blândeţe,
care vine
să te-aline
de povară,
de tristeţe,
tu apleacă-te şi spune:
- Surioară,
pentru cine,
spune, pentru cine oare
e atâta frumuseţe,
e atâta gingăşie
într-o floare ?
<<- strong="">Pentru cine ?...
pentru Om !>>
Pentru voi Făuritorul
şi-a ascuns în floare dorul,
în petalele de aur
de fior şi de lumină,
ca în opera divină
să cunoaşteţi AUTORUL ... "

de Costache Ioanid


























"Sunt plante care, deşi trăiesc la umbră, dau, totuşi, flori ... " Henric Pontoppian












“Ai curaj ! Şterge-ţi ochii ! Adesea căderea e un mijloc de a te ridica mai sus.” William Shakespeare



"Când tot ce ai ţi-e luat de soarta rea
Tu, prin răbdare bate-ţi joc de ea.
Îşi fură hoţul cel care-i zâmbeşte
Te furi pe tine dacă plângi prosteşte!"


William Shakespeare





miercuri, 20 februarie 2008

O nouă primăvară pe vechile dureri ...


"În mintea mea e iarnă, dar în sufletul meu e o primăvară permanentă. " Victor Hugo




Antiprimăvara

"Ce dacă vine primăvara

Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi

În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher.

Şi vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Şi cuiburi şi-au făcut la streşini
Şi lângă mine nu eşti tu

Ninsori mai grave decât moartea
Au fost şi sunt şi vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă schi.

Şi ninge pâna la prăsele
Ninsoarea-mi intră-n în trupul tot
Un dans de oameni de zăpadă
Ce îmbrăţişarea n-o mai pot

La noi e iarnă pe vecie
Doi foşti nefericiţi amanţi
Ia-ţi înflorirea, primăvară
Şi toţi cocorii emigranţi.

Primăvară, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poţi să pleci suntem reci
Iarnă ni-i pe veci."


de Adrian Păunescu

O lungă primăvară de visuri si păreri ...


"Vară este în capul meu, dar eterna primăvară este în inima mea"




Amăgire

"Şi iar a venit primăvara
Şi iar ne minţim că-i frumos
Şi iar frunzele urcă scara
Şi-i verde pământul pe jos.

Şi iar calendaru-nfloreşte
Şi câinii ne-aud pe la stâni
Dar vai, tot acum, pe muţeşte
Mor grabnic atâţia bătrâni.

Dar bine-ai venit, amăgire
Mai stai, mai durează un pic
Această minţită iubire
Oricum e mai mult ca nimic.

Vin nopţile scurte de vară
Şi păsări se-ntorc de la sud
Dar dacă e ultima oară
Iluzia verdelui crud ?

Cu lanţuri legate de glezne
Oricât de lumină ar fi
Noi mergem de-a pururi prin beznă
Mereu nelegitimi copii.

Mereu în aceeaşi clipită
Urât şi frumos, mort şi viu,
Ne paşte o soartă cumplită
Nimic nu-nţeleg cei ce ştiu.

Şi iar a venit o părere
Şi iar va pleca înapoi
Prea mari impozit ne cere
Că ninge în suflet la noï."



de Adrian Păunescu



marți, 19 februarie 2008

Să pot



















"Să pot atinge cerul
Cu gândurile mele,
Să pot culege vise
Într-un buchet de stele,

Să pot privi lumina
Când ochii-mi sunt închişi,
Să pot culege flori
Când pomii-s încă ninşi,

Să pot cuprinde lumea
Cu braţele închise,
Să pot ploua deşertul
Şi să răsară vise,

Să pot muri o clipă
Şi-apoi să reînvii,
Să mă transform în noapte
Când peste tot e zi,
Să fac să ardă focul
Când flacăra e stinsă,

Să pot găsi speranţă
În tot ce nu există
Şi oare atunci iubirea-mi
Va fi la fel de tristă?"

de Marian Galoiu





"Câinele - singura vieţuitoare care a dus la perfecţiune vocaţia prieteniei." Vasile Ghica






















"Am primit de ziua mea
Un căţel de catifea.
Are ochi ca de cicoare
Şi la gât o fundă mare.
Mult mi-e drag şi n-am să-l stric,
Doar în braţe îl ridic.
Seara dorm în pat cu el,
Că mi-e frică singurel."


Căţeluşii




"Într-un colţ, pe-o scândurică,
Mulţi căţei şi-a lor mămică,
S-au oprit şi din lătrat -
Numai buni de numărat:
1 Unul este frumuşel,
2 Doi este mai voinicel,
3 Trei e parcă un covrig,
4 Patru tremură de frig,
5 Cinci este micuţ, pufos,
6 Şase a căzut pe jos,
7 Şapte roade-o rămurică,
8 Opt se-adună-n păturică,
9 Nouă e cuminte tare,
10 Zece spune ce îl doare.
Poate cineva se-ndură
Să îi ducă la căldură,
Să le facă o căsuţă
Cu oscioare pe măsuţă!"


Puişorii lui Puşa :
Malaca, Sârbu, Albanezu, Încălţata, Unghioasa

Din viaţă






















"Mi-a bătut în poartă Fericirea
A intrat în curte şi a strigat.
Eram dus alături cu iubirea.
A-închis poarta iute şi a plecat.

Mi-a bătut de-asemeni Bucuria.
A intrat, a stat sub pomii goi.
N-a vazut pe nimeni să-i vorbească
Şi-a plecat grăbită înapoi.

Într-o seară, lumânând pe stradă
Mi-a bătut şi Steaua mea-de sus-
Tot aşa, eram plecat aproape,
Şi-a strâns fusta-n mănă şi s-a dus.

Mi-a batut în poartă şi Necazul.
Eram dus departe. Liniştit,
S-a întins pe ţolul de la uşă
Şi m-a aşteptat până-am venit."





"Am mai văzut apoi sub soare, că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul, că nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atârnă de vreme şi împrejurări."Solomon

Linişte




"E linişte în jurul meu,
O linişte a morţii.
Şi sufletul îmi este greu
De-un chin fugar al sorţii.

De ce mereu dureri prea vii
Îşi varsă doar veninul ?
De ce nu pot nicicum fugi,
De cei ce-mi dau suspinul ?

O viaţă-ntreagă am căutat,
În drumul meu iubire.
Şi visuri multe-am îngropat,
În gropi făr' de ieşire.

O! ce n-aş da să scap de umbra,
Durerii cruzi ce mă-nsoţeşte.
Dar chinuri grele-şi lasă urma,
Şi mă sufocă sufleteşte."

Copila cu suflet albastru















"Trăiam undeva, departe, departe,
Pe-o ramură albastră de stea,
Eu, o copilă cu sufletul aparte,
Dar al cărui ochi plângea şi plângea...


Au trecut de-atunci oameni şi oameni,
Pe-acea ramură albastră de stea;
Eu am ştiut că totuşi nimeni,
Ce ar fi vrut să stea, nu reuşea, nu reuşea.


Şi am trăit acolo mereu şi mereu,
Pe-acea ramură albstră de stea,
Eu, împreună cu albastrul sufletului meu,
Eu, o copilă ce încă râdea şi râdea.


Închei aici mica mea povestioară,
De pe-acea ramură albastră de stea,
Copila cu sufletul albastru-n inimioară,
Care trăia... şi plângea... şi râdea.


Şi dacă sufletul tău şi numai al tău,
Pe-acea ramură albastră de stea,
Va întâlni o scanteie frumoasă,
Sunt eu, copila cu sufletul albastru."






Eterna copilărie





"Ai plecat,
Poate mult prea devreme...
Am crescut,
Poate nu era încă timpul...
Am iubit,
Poate nu-şi avea rostul...
Am trăit,
Poate fără să-mi fi dorit...
Am murit,
Poate din prea multă dragoste...
Voi renaşte,
Poate va fi chiar mâine !..."


de Marian Busoi


"Poezia este numai artă : ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii. Fără poezie omul nu s-ar distinge de neant." Nichita Stănescu

Lume, lume






"De la mine pân’ la tine
Numai fluturi şi albine,
De la tine pân’ la mine,
Numai rău şi nici un bine.

De la mine pân’ la ea,
Numai lanţ şi numai za,
Unde-i ea şi unde-s eu,
Numai piese de muzeu.

De la noi până la lume,
Numai fiare fără nume,
De la lume pân’ acasă,
Numai vreme friguroasă.

De la mine pân’ la ei,
Numai lupte şi scântei,
Ei acolo, eu aici,
Şi-ntre noi e-un fel de bici.

De la voi la oarecine,
Numai guşteri şi ruine,
Din neant la dumneavoastră,
Numai gratii la fereastră.

De la noi până la noi,
Numai ei, din doi în doi,
Invers, de la noi la noi,
Numai stare de război.

De la toate pân’ la toate,
Numai tu, singurătate,
Numai tu şi eu şi plânsu-mi,
De la eu până la însumi."


de Adrian Paunescu

De ce ?





















"De ce atâta ură, atâta întristare ?
De ce pe zi ce trece

iubirea noastră moare ?

De ce când mii de tineri
se-ngroapă-n fericire
n-avem şi noi dreptul
la pace şi iubire ?

De ce tocmai noi,
un cuplu oarecare
suntem loviţi cu ceartă,
ură, disperare ?

De vină oare să fie
soarta şi destinul ?
sau oare viaţa asta
să fie însuşi chinul ?

chinul cel puternic
şi mai presus de fire,
cel care azi ne ţine-n ocrotire ?"



"Iubirea adevarată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până în sânul nemărginirii... Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură." Liviu Rebreanu

Anti-dacă





"De poţi să faci pe prostul când altul te repede
Făcând-o pe deşteptul şi c-un cuvânt nu-l cerţi,

De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede
De-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi,

De numai o clipă un rău să-l împlineşti

Şi dacă minţi mai tare când alţii nu spun drept,

De-ţi place în iubire cu ură să izbeşti
Şi totuşi îti pui mască de sfânt şi de înţelept,

De te târăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul

Şi numai interesul il sui la rang de ţel,

De părăseşti învinsul şi treci cu învingătorul
Şi-i vinzi, fără sfială, pe amândoi la fel,

De rabzi să-ţi afli scrisul şi spusa, tălmăcite

Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă şi

Când vorbele şi fapta în vânt ţi-s risipite
Tu dându-le la dracu, poţi altele scorni,

De poţi să faci într-una dintr-un câstig, o mie

Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,

De nu-ţi plăteşti bănuţul luat ca datorie
Dar tu să fii plătitul găseşti că-i drept şi demn,

De poţi să-ţi storci şi gândul şi inima şi nervii

Îmbătrânite-n rele, să facă rele noi,

Şi sub nehotărâre plecându-te ca servii
Când toţi strigă: înainte! doar tu să strigi: înapoi !

Dacă stând în mulţime te-mpăunezi semeţ

Dar lângă cel puternic îngenunchezi slugarnic,

Şi pe duşmani sau prieteni, tratându-i cu dispreţ
Te faci că ţii la dânşii dar îi înşeli amarnic,

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde un rău

Şi-n umbra lui te-linişti ca-n umbra unui pom,

Al tău va fi Pamântul cu tot prisosul său
Vei fi între Domni, Întâiul, dar niciodată OM !"



de Kostas Varnalis


"Îngrozitor e omul care n-are nimic de pierdut." Goethe


De poţi


















"De poţi să nu-ţi pierzi capul când toţi din jurul tău
Şi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vină;

De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău,
Să nu-ţi pierzi niciodată încrederea în tine;

De poţi s-aştepţi oricât, fără să-ţi pierzi răbdarea
De rabzi să fii minţit fără ca tu să minţi;

Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi;

De poţi visa, dar fără să te robeşti visării
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta ţel;

De poţi să nu cazi pradă nicicând disperării
Succesul şi dezastrul primindu-le la fel;

De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine,
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut;

De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere
Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut;

Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput;

Şi dacă corpul tău, uzat şi obosit,
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă;

Numai cu străjnicia voinţei tale, astfel
Să steie peste vremuri aşa cum stă o stâncă;

De poţi vorbi mulţimii fără să minţi, şi dacă
Te poţi plimba cu regii făr-a te îngîmfa;

De nici amicii, nici duşmanii nu pot vreun rău să-ţi facă,
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta;

Şi dacă poţi să umpli minuta călătoare,
Să nu pierzi nici o filă din al vieţii tom;

Al tău va fi pământul cu tot ce e sub soare
Şi ceea ce-i mai mult: vei fi Om, copilul meu!"

de Joseph Rudyard Kipling

Singurătate







"Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.

În mine toate amintirile te-aşteaptă,
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând,
În mine nu mai este nici un gînd.

Vreau să trăiesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

Rămân uităndu-mă pe geam ca după tine,
Şi tot aştept pe cineva şi nu mai vine."



de Grigore Vieru



"Chiar dacă inima îţi plânge, în faţa oamenilor, trebuie să zâmbeşti mereu, altfel ei îţi vor cunoaşte tristeţile şi te vor compătimi ca pe un om slab."

Repetabila Povară











"Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi?
Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi?
Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn.

Câtă muncă în plus, şi ce chin, ce nesomn !
Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne amintim, şi de ei, după lungi săptămâni,
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o praşilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns,
Mai avem noi părinţi?
Mai au dânşii copii?
Pe pămintul de cruci, numai om să nu fii.

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
S-au scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut
Cine are părinţi are încă trecut
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci
Unde avem şi noi înşine ai noştri copii,

Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşati, cocârjati, într-un ritm infernal
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.

Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simt şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga ...

Mai avem, mai avem, scurtă vreme de dus
Pe constiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer
Se vor împuţina cei ce n-au şi ne cer.

Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru ai noştri copii
Şi abia într-un trist şi departe târziu
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,

Vom pricepe de ce fii uită curând
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns."



de Adrian Paunescu


"Nu numai părinţii îşi cresc copiii, şi copiii, în felul lor, îşi cresc părinţii. Şi aşa cum pot fi copii rataţi din cauza părinţilor, tot astfel pot fi părinţi rataţi din cauza copiilor."


Steluţa





















"Tu, care eşti pierdută în neagra veşnicie,
Stea dulce şi iubită a sufletului meu!
Şi care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură şi eu!

O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină!
În veci printre steluţe te cată al meu dor,
Ş-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemuririi se nalţă c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, şi mulţi vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Şi doru-mi nu s-alină, şi jalea mea adâncă
Ca trista veşnicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!
Simţiri! măreţe visuri de falnic viitor!
V-aţi stins într-o clipală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-aţi stins! şi de atunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalţ la tine duioasa mea gândire,
Steluţă zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! mult în viaţă eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dezmierdare a sufletului meu!
Şi multă fericire ai revărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură şi eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viaţă-mi ai lucit,
Şi-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoară de visuri fericite,
De scumpe, şi fierbinte, şi dulce sărutări,
De zile luminoase şi îndumnezeite,
De nopţi veneţiane şi pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, coroana vieţii mele,
Ce mângâie şi-nvie duioasă-inima mea,
Şi care se uneşte cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,
Ai deşteptat în mine poetice simţiri,
Primeşte-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!"

de Vasile Alecsandri

Dulce mămăica mea






"În ce loc, unde se duc
Florile ce se usuc?


Unde zbor, în care rai
Fluturii de pe plai?


În ce lume, unde merg
Lacrimile ce se şterg,


Visurile îngereşti,
Dorurile sufleteşti?


În acel loc fericit
Plin de tot ce-i mai iubit,


Dusu-te-ai, o blândă stea,
Dulce mămăica mea !


Ş-ai luat în zborul tău
Dorul sufletului meu."



*

(variantă)


*

Surorii mele-de Vasile Alecsandri

O candelă în vânt ...



"Lumină-n lumânări
De soare,
Splendoare-n statuie
De piatră,
Picur de rouă,
Cristal pe faţă
De ceară."





























Un colţişor de amintiri, atât mi-a mai rămas ...