"Astfel după tine se încheie toate. Trag oblonul negru la fereastra mea. Nu mai vreau decepţii, vreau singurătate, Nu mai vreau iubire, voi abandona.
Avusesem dreptul şi eu, ca oricare, La o nebunie, la un ultim glonţ Ultima speranţă, ultima-ncercare Dar în magazie era doar gablonz.
Nu-i nici o problemă, toate-s foarte bune. Te-am iubit desigur, cum mi-ar sta să neg… Şi cu pasiune, şi cu voluptate Şi credeam în tine, vrednic şi întreg.
Hai, întinde mâna pentru despărţire Schimbă-ţi telefonul, că şi eu mi-l schimb Salutări miresei, salutări la mire, Poate se rezolvă toate între timp.
Intră în mulţime, nimeni n-o să ştie Două, trei persoane care ne-au ascuns, Eu voi ţine minte scurta nebunie Şi-ntrebarea noastră fără de răspuns.
Firea ta ciudată n-o voi regăsi-o Nici n-ar fi nevoie, tu rămâi un mit. Nuntă fericită, te-am iubit, adio, Nu întoarce capul, pleacă, te-am iubit!
Vezi că se confirmă bârfa despre mine: Te-am lasat deodată crud şi nefiresc Totuşi ţine minte, ţine bine minte Te salvez de mine fiindcă te iubesc."
de Adrian Păunescu
"Iubirile neâmpărtăşite nu sunt iubiri, ci doar încăpăţânări."
"Aş vrea să fiu un pom, pe-o margine de drum, Cu nici un gard în jur să mă-mpresor, Iar rodul meu, greu atîrnînd pe ramuri, Să potolească foamea, oricărui trecător.
Aş vrea să fiu fântână, printre nisipuri arse, Un ochi de apă limpede-n pustie, Iar celor însetaţi, fără de plată, Setea să le-o alin, cu apă vie.
Aş vrea să fiu , din vînt, o adiere, În locuri de arşiţă şi deşert, Cu braţu-mi răcoros, să-ţi mângâi fruntea, Când totu-n jur e-ncins şi e inert.
Şi-n mijloc de furtună, când valuri furioase, Strivesc corăbii sfărâmate-n stânci, O insulă aş vrea să fiu, născută, Din volburarea apelor adânci.
Şi-aş vrea să fiu, spre cer, un zbor de aripi, Când lanţuri grele-atârnă la picioare, O rază de lumină-n întuneric, Balsam pentru o rană care doare,
Un umăr pentru cel ce vrea să plângă, Un braţ puternic, pentru cel căzut, Iar pentr-un călător, ajuns la capăt, Aş vrea să fiu, din nou, un început.
Aş vrea să plâng cu sufletul ce plânge, Şi să-mi împart cu alţii, bucuria, Aş vrea să fiu şi eu, un trup pe cruce, Dând jertfă pentru alţii, ca MESIA!"
"Eu care voiam într-una alt şi alt decor Eu care spuneam prea lesne şi oricui mi-e dor Abia când a plecat plângând şi n-a mai fost a mea M-am îndrăgostit numai de ea.
Eu care veneam acasă c-un surâs formal Monoton spunând acelaşi monolog banal A plecat mi-a zis sunt liber dar n-a fost aşa O iubeam numai pe ea.
Simt că fără ea nu pot respira Casa e pustie fără ea În ce-aş putea eu să mai cred acum Aş da orice s-o mai întorc din drum.
Am zărit-o pe o stradă pentr-o clipă doar Să-i vorbesc şi să m-apropii era în zadar Ea care m-aştepta plângând când eu uitam să vin Mă privea acum ca pe-un străin.
A trecut atâta vreme de când a plecat Dar abia acum mi-e dragă cu adevarat Abia acum când locuieşte doar la mine-n gând O iubesc mai mult decât oricând.
Simt că fără ea nu pot respira Casa e pustie fără ea În ce-aş putea eu să mai cred acum Aş da orice s-o mai întorc din drum.
Simt că fără ea nu pot respira Casa e pustie fără ea În ce-aş putea eu să mai cred acum Aş da orice s-o mai întorc din...
Eu care voiam într-una alt şi alt decor Eu care spuneam prea lesne şi oricui mi-e dor Abia când a plecat plângând şi n-a mai fost a mea M-am îndrăgostit numai de ea.
Abia când a plecat plângând şi n-a mai fost a mea M-am îndrăgostit numai de ea. Da da m-am îndrăgostit numai de ea m-am îndrăgostit numai de ea..."
