"Câinii nu m-au muşcat niciodată. Doar oamenii."

luni, 26 octombrie 2009

Secretele industriei cărnii: chimicalele din salamuri

Ce porcării mâncăm





Aditivii sintetici din semipreparatele din carne rămân în organism chiar şi zece ani, pentru că tubul digestiv nu le poate digera. Consumul anual de mezeluri în România este de aproximativ zece kilograme pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă că, în fiecare zi, un român mănâncă cam 28-30 de grame de produse din carne.



Anul trecut, media ţărilor europene mergea către aproape 100 de grame consumate zilnic. Totuşi, diferenţa este dată de calitatea semipreparatelor româneşti din carne, care este printre cele mai slabe din Europa, asta şi pentru că românii nu se arată preocupaţi de ce pun în farfurie.


Slănină multă şi injecţii cu apă



În unităţile de producţie mari şi în abatoarele tehnologizate, sacrificările de animale sunt rare. După tranşare, 80% din carne se foloseşte pentru specialităţi, iar restul intră în producţia salamurilor, a cârnaţilor, parizerului şi a crenvurştilor.



Cantităţile sunt ajustate cu multă slănină tare, dar şi cu soia sau alte grăsimi hidrogenate. Malaxarea se face într-un recipient mare de metal, în care se pun la tocat carnea, apoi slănina şi şoriciul. Din saci de rafie se adaugă făina de soia, şi, potrivit fiecărui reţetar, se adaugă aditivi sintetici şi coloranţi. Omogenizarea se face în câteva minute, iar pasta prinde gust şi aspect de carne. Ambalarea se face în membrane de plastic, care, uneori, ajung să coste mai mult decât compoziţia produsului.


De cealaltă parte, produsele „premium”, ca pastrama, muşchiul sau cotletul, sunt injectate cu saramură şi fosfaţi, compuşii care reţin cea mai multă apă.
Injectarea se face cu o maşină specială cu ac, iar vidarea maschează că produsul e umplut cu apă. Saramura, care trage foarte mult din greutatea produsului, are ca efecte secundare hipertensiunea arterială şi diabetul.
E-urile sunt importate şi, în cele mai multe cazuri, condimentele precum ceapa sau usturoiul sunt prafuri obţiunite prin deshidratare.


Departe de „mâncatul sănătos”


Gheorghe Mencinicopschi, directorul Insitutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti, spune că absolut toate produsele din magazine, mai puţin cele „eco”, sunt pline de chimicale.
Cel mai mult, însă, atrage atenţia asupra intoxicării cu reclame: „Mezelurile şi sănătatea n-au nimic în comun. Copiii n-ar trebui să consume niciun gram. De aceea, publicitatea este agresivă pe segmentul celor mici”.
Chiar dacă au fost siliţi de legi să treacă pe etichete toate componentele reţetei, producătorii din România se feresc să dezvăluie cantităţile adevărate de carne dintr-un produs.
Dintr-o listă de aproximativ 20 de ingrediente, doar unul singur este carne. Restul sunt fosfaţi, nitriţi, nitraţi, arome sintetice şi coloranţi, multă sare şi multă apă.
Medicii spun că efectele acestor aditivi nu apar de pe o zi pe alta. În schimb, pe timp îndelungat, efectele sunt dezastruoase. „Românii s-au obişnuit să cumpere apă la la preţ de carne. În ultima vreme, au apărut tot soiul de aditivi care n-au fost testaţi toxicologic, dar pe care producătorii au început să-i folosească intens. Dintre cei mai periculoşi sunt fosfaţii, care, în exces, împiedică fixarea calciului în oase. Imaginaţi-vă ce înseamnă asta pentru copii”, spune Gheorghe Mencinicopschi.






SCUMP. 80% din carnea tranşată merge pentru specialităţi, ca pastrama şi cotletul
Etichetele fără valoare
Specialistul în sănătate alimentară atrage atenţia că potenţiatorii de aromă, care se regăsesc chiar şi în specialităţile mai scumpe din carne, provoacă un apetit ridicat şi dau de pendenţă: „Glutamatul monosodic dă un gust foarte bun. Stimulează pofta şi te face să mănânci încontinuu. Efectul nu-i imediat, dar mâncând şi mâncând, duce la obezitate”.



Din lista lungă de compuşi chimici alimentari, coloranţii sunt bombe pentru organism. „Roşul carmin se extrage dintr-o insectă. În procesul chimic de extracţie, se foloseşte aluminiul. Consumul distruge celulele nervoase şi riscul cel mai mare îl reprezintă Alzhaimerul”, explică Gheorghe Mencinicopschi.
Aspectul de „delicios” al mezelurilor este dat, în mare parte, de făina de soia sau de amidonul de cartofi, care au chiar 40% din compoziţia unui parizer ieftin sau a unui salam.
„Soia în stare pură, nemodificată genetic, a ajuns să fie cel mai sănătos ingredient dintr-un salam. Amidonul, în schimb, chiar n-are ce căuta într-un produs din carne. Pentru că nu vor să fie scrupuloşi, producătorii promit să-l treacă pe lista ingredientelor”, spune Mencinicopschi.
AMENINŢĂRI
Bolile care ne urmăresc
Fosfaţii din mezeluri împiedică fixarea calciului în oase. Afectează creşterea copiilor, iar în 20 de ani, femeile vor suferi de osteoporoză. Bărbaţii vor scădea la bătrâneţe mai repede în înălţime şi, în multe cazuri, vor fi obezi.
Semipreparatele mai conţin gume de omogenizare, care, pe lângă faptul că reţin apă, au rolul de a omogeniza.
„Nu pot fi digerate de tubul digestiv, decât în zece ani. Efectul imediat este apariţia gastritelor şi a ulcerelor, dar şi a celei mai urâte forme de cancer - cel colonorectal”, spune Mencinicopschi.
Ziarul Evenimentul zilei 25.10.2009
citeşte mai departe :

miercuri, 21 octombrie 2009

România 2009



Râul Doamnei ar putea intra în Cartea Recordurilor în ceea ce priveşte numărul de PET-uri plutitoare pe apele sale. Am putea crede că sticlele din râu depăşesc în număr peştii.


REALITATEA.NET - Râul Doamnei s-a transformat în râul gunoaielor. Record de PET-uri aruncate în apă - IMAGINI INCREDIBILE

duminică, 11 octombrie 2009

Glossă


“Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,

În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşază-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă

Recea cumpănă-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru

Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul

Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace

Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii

La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, câtă-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovaraş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,

Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în lături,

De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu ramâi la toate rece.

Tu ramâi la toate rece,

De te-ndeamnă, de te cheamă:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.”

Mihai Eminescu