"Câinii nu m-au muşcat niciodată. Doar oamenii."

duminică, 17 ianuarie 2010

În noul an






“Sunt iarăşi la-nceput de An
Dar nu sunt "nou" cum este Anul!
Aceleaşi griji şi patimi am
Aceleaşi pofte an de an,
Aceleaşi vise din trecut,
Acelaş dor ce l-am avut,
Acelaş sunt în acest an,
Dar... totuşi, o speranţă am!

Aştept ca-n Noul An ce vine,
Să schimb tot răul, doar în bine!
Când voi gusta amar din viaţă,
Să scot din El tot ce-i dulceaţă!

Când întristări m-or copleşi,
Când vor căta a mă zdrobi,
Să nu disper ci să vestesc,
Ce-i bucuria când trăiesc!

Din întristări, să storc mereu
O bucurie, chiar de-i greu!
Iar când necazuri vor veni,
Când negre valuri m-or lovi,

Un strop de binecuvântare,
Vreau să găsesc, în fiecare!
În Noul An cu Dumnezeu!
Noi, să păşim, chiar dacă-i greu!

Să scoatem aurul din zgură,
Iubire, unde este ură,
Dulceaţă, din pelin amar!
Astfel să treacă, An de An!”

de Nicu Holban

E seară





"Privirea-mi este goală şi chipul împietrit,
În tot ce mişcă-i plâns şi plânsu-i obosit.
Cu degete ce-n mângâiere au durut,
Smulg rădăcini adânc înfipte în trecut

Şi-n braţul zilei ce-n orizonturi moare
Sfârşeşte visul căzut în resemnare.
Să evadez din crudă amăgire-ncerc,
Desfă-mi cătuşele şi lasă-mă să plec!

Căci pentru tine-am fost un joc, nimic mai mult!
O inocentă adiere ce s-a frânt
În truda glumei, o trecere discretă...
Da, în jocul tău, am fost marionetă!

Nu-ţi dă târcoale nici rost şi nici iubire,
Iar tenebre gânduri zbuciumă orbire.
Va veni o vreme când vei înţelege,
Că statornicia e bun simţ, nu lege....

Rănindu-i serii suflarea violetă,
Tac... Sunt inima jucată la ruletă! "

Resemnare



“Sunt răni în ochi şi răni rămân în suflet,
Privirea doare de atâta plâns...
Mi-e palma putrezită de speranţă...
Tăcerea-n vraja-i caldă m-a ascuns...

Mă văd plutind de-acum în altă lume...
Trecutul mi-e prieten uneori...
Cobor în el să mă hrănesc cu vise,
Să pot să cad în sute de ninsori.

Am fost pe talpa clipei o fărâmă
De dragoste, ce s-ar fi vrut eternă,
Dar m-a topit atommul de lumină
Şi am rămas tăcută şi stingheră.

Sunt doar imaginea rămasă-n gânduri,
Plutind tăcut în fiecare vers...
Eşti spaţiul gol de suflet, dintre rânduri,
Trăind din amintiri şi interes.”


Lacrimi şi tăcere



Lacrimi şi tăcere mă-mpletesc
Şerpi de foc îmi tremură privirea
Nu ştiu, Doamne, cum să mai iubesc
Nu mai pot să-Ţi văd dumnezeirea

Mi-au orbit gavanele de tot
Cearcăn de-ntuneric mă-nfăşoară
Aş dori să cânt şi nu mai pot
Şi-am ajuns în cumpănă uşoară

Vreau să ştii că nu-nţeleg nimic
Cine sunt, de unde sunt şi încă
De voi fi în veşnicii să-Ţi zic
Cât mi-a fost durerea de adâncă

Mai trăiesc? sunt vie? am murit?
Doamne-n suflet e durerea mare
Ce să văd când, Doamne, am orbit
Şi-am surzit şi-s roabă-n închisoare?...

Lacrimi şi tăcere mă-mpletesc
Păsări vin să-şi mistuiască prada
Nu stiu, Doamne, cum să mai iubesc
Când mi-a nins în inimă zăpada...


Sanja Cristea Tiberian