"Câinii nu m-au muşcat niciodată. Doar oamenii."

vineri, 22 martie 2013

De ce te plângi ?


"De ce te plângi când toți lovesc în tine?
Fii ca o stânca tare de granit
Un pom sădit chiar lângă drum ști bine
Când are rod de toți este lovit

De ce te plângi când toți te-au dat uitării?
Tu ești chemat lumină să rămâi
Dar nu uita de n-ai răspuns chemării
Tu ești înfrânt și-atuncea poți să plângi

De ce te plângi când ești în suferință?
Tu ești chemat să fi biruitor
Și-un murmur doar în drum spre biruință
Te face laș și îngrozitor

De ce te plângi când ai căzut pe cale?
Eroii cad și se ridică iar
Căderea deci e partea vieții tale
De te ridici atunci devii un far

De ce te plângi când marea se framână?
Și barca ta purtată e de val
Iar noi vâslim spre patria cea sfântă
Plutim mereu spre marea de cristal

De ce te plângi când nu mai ai lumină? 
Și-n viața ta o clipă ești învins 
Ești obosit și calea ți-e străină 
Privește sus în port e un far aprins

De ce te plângi când bolta e pustie? 
Și norii grei umbresc cărarea ta 
Mai sus de nori e marea veșniciei 
E numai zi... curaj nu dispera!

De ce te plângi când frații tăi de cruce?
Te-au părăsit cu tot ce-i omenesc 
Când peste tot e un glas plăcut și dulce 
Ce-ți spune azi : EU NU TE PARASESC"

luni, 31 octombrie 2011

Freamăt

„Nici acasă, nici în codru,
Nici pe muntele bătrân
Nici în valul mării mândru,
N-aş mai vrea, să mai rămîn !

Unde-i linişte şi cinste ?
Unde-i cerul luminos ?
Unde-i dragostea fierbinte ?
Unde-i gestul drăgăstos ?

Ce e falsul ? Ce-i minciuna ?
Ce e purul adevăr ?
Ce e dorul ? Ce-i minciuna ?
Ce e „viaţa în răspăr ?”


de Cristina Nicolescu Dorina
 

duminică, 14 august 2011

Scrisoare

“Mamă dragă,
Azi aș vrea
Să mă cerți
Cum știi mata.


Să mă dai de toți pereții
Că m-au sărutat băieții !


Să ne dai cartofi prăjiți
Și fasole-n zi de post
Să te ascultăm vrăjiți
Cum spui versuri pe de rost.


Coadele să-mi împletești
Poezia să-mi citești
Să mă faci zâmbind „nebună”
Când mă spovedesc la lună.


N-am știut de ce-ai plecat
N-am știut de ce ești tristă
Răul meu l-am înnodat
Să nu-l afli, în batistă.


N-am vrut iar să plângi de mine
Ai plâns în viață destul
Eu tăceam să crezi că-i bine
Să nu afli ce îndur.


Sunt acum ce ți-ai dorit
Gospodină cu mașină !
Am și diplome, valori,
Dar nu mai primesc scrisori !


Cele cinci fire cărunte,
Ce mi-au răsărit pe frunte,
Te mai roagă pe mata
Când o fi, vezi, nu uita –


Spune-i dincolo, lui tata,
Că-i mai plânge încă fata !”

de Cristina Nicolescu Dorina