"Câinii nu m-au muşcat niciodată. Doar oamenii."

vineri, 4 aprilie 2008


"Omul e măsura tuturor lucrurilor."






“Cea mai complexa "lucrare" a naturii , nedescifrată încă pe deplin, cu foarte multe necunoscute, şi realizări care duc din ce în ce mai mult către propria distrugere.
O fiinţă care vrea din ce în ce mai mult şi cu cât ştie mai mult descoperă că de fapt nu ştie nimic.
Se crede stăpânul a tot şi a toate, şi ce nu poate stăpâni şi controla, distruge. Vanitos şi orgolios, dornic de putere, nu ştie când să se oprească şi să se mulţumească, cu ceea ce natura (sau DUMNEZEU), i-a dat ca să trăiască, şi vrea tot mai mult şi mai mult doar ca să-şi dovedeasca lui însăşi că de fapt el are controlul ! Când va înţelege că nu-i aşa ... ?
Omul este cel mai mare duşman al său.”

Cine are noroc, ARE, cine n-are, N-ARE …!






Norocul omului este cel pe care ni-l creem noi cu mâna noastră, având la dispoziţie oportunităţile care ni se ivesc şi cărora nu trebuie să le dăm cu piciorul. Odată trecute pe lângă noi, nu se vor mai întoarce.

,,Norocul şi-l mai face şi omul cu mâna lui'', ,,Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă''.

Norocul mai este şi şansa de a se întâmpla ceva, ce nu depinde de noi. Este o întâmplare fericită.

Norocul ceresc poate fi considerată karma, soarta omului, destinul acestuia cu care el vine la naştere, ceea ce îi este lui scris când vine să se întrupeze.




"Norocul este ca o pasăre greu de prins şi dacă nu eşti atent, zboară repede de la tine"

O, Măicuţă Sfântă




"O, Măicuţă Sfântă
Te rugăm fierbinte,
Să ne-asculţi de-a pururi
Marea rugăminte:

Nu lăsa, Măicuţă,
Să pierim pe cale,
Căci noi suntem fiii,
Lacrimilor tale.


Când plângeai sub cruce
Maică-ndurerată,
Te-am primit de Mamă,
Noi şi lumea toată.

Călători pe-o mare,
Veşnic tulburată,
Noi ne-am pus în Tine
Şi nădejdea toată.

Tu eşti steaua mării
Şi ajuţi s-o treacă;
Dintre câţi Te roagă,
Nimeni nu se-neacă.


Fă să-ţi batem zilnic
La miloasa-ţi poartă,
Câtă vreme-n lume,
Valuri ne mai poartă.


Iar când nori şi ceaţă
Înnegri-vor zarea,
Vino Tu Măicuţă,
Să ne-arăţi cărarea.


Să conduci luntriţa
Printre stânci şi valuri,
Să ne scoţi la portul,
Veşnicilor maluri.


O, Măicuţă Sfântă,
Cea mai scumpă floare,
Fă din şir de lacrimi,
Dalbe lăcrimioare.


Scapă-ne de patimi
Şi de pofte rele,
Şi ne schimbă-n mândre
Mărgăritărele.


Să ne duci cu Tine
Unde calea-Ţi duce,
Să ne dai în ceruri
Fiului Tău dulce.


Şi să-I spui, Măicuţă,
C-aste floricele,
Le-au făcut să crească
Chinurile grele.


Şi cu ale Tale
Lacrimi de sub cruce;
Tu le eşti Măicuţă,
Maica cea mai dulce.


Inima-i Preasfântă
Mângâios ne-o strânge;
Va uita de patimi,
Mai mult nu va plânge.


Noi, cuprinşi de-o pace
Fără de hotară,
Lăuda-te-om veşnic
Pururea Fecioară."






''Trădarea ucide încrederea...ucide suflete, transformă oamenii în fiinţe bolnăvicioase şi neâncrezătoare....ucide Adevărul....''








"Răul are doua forme: facerea de rău şi facerea de bine." Joseph Roux


"Iubirea? Ce-i iubirea...? Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o părticică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor." Lev Nicolaevici Tolstoi





“Iubirea dărâmă munţii, anulează distanţe şi timp... iubirea e mai presus decât orice teorie a relativităţii, iubirea nu cunoaşte minţi, cunoaşte suflete, iubirea este una cu ea, prin ea, în ea, şi atunci când se împlineşte prin regăsirea sufletului pereche, indiferent unde ar fi acesta... e întreagă... pentru că-şi regăseşte desăvârşirea...”


"Toată ştiinţa de pe lume
Şi toate tainele din cer
Fără iubire ele sună
Precum un clopoţel stingher
Iar dacă prin credinţă
Muta-voi munţi şi ape
Eu fără dragoste şi pace
Nimic nu sunt.
Iar dacă multă umilinţă,
Şi milă am, şi chiar căinţă
Eu dragoste dacă nu am,
Nu sunt nimic
În dragoste…găseşti răbdare
Bunăvoinţă şi iertare
Ea nu se laudă şi nu huleşte
Ea e credinţă şi nădejde
Şi dragostea
Deasupra e întotdeauna
Când totul se va prăbuşi,
Şi va renaşte totul,
Noi altfel vom cunoaşte
Şi vom simţi cu totul
Şi vor rămâne-acestea trei
Credinţa ce ne întăreşte
Tăria ei ce dă nădejde
Şi dragostea nepieritoare
Ce-i peste toate, cea mai mare."