
"De ce răsar pe ceruri stele
de ce nu pot s-ajung la ele
de ce mi-e sufletul pribeag
de ce n-ating al casei prag
de ce răsar şi pier bujorii
de ce se nasc şi mor feciorii
de ce iubirea se aprinde
de ce tristeţea ne cuprinde
de ce se duc toamna cocorii
de ce apar deasupra norii
de ce e zbucium pe pămant
de ce nimic nu mai e sfânt
de ce luceferii se sting
de ce nu pot ca să mai plâng
de ce mi-e dragă floarea de măcieş
de ce adorm la umbra de cireş
de ce stindardul păcii-i frânt
de ce-s războaie pe pământ
de ce ne naştem la-ntâmplare
de ce cântăm mereu sub soare
de ce ne-ndepărtăm de mare
de ce ne-ntoarcem la izvoare
de ce există Univers
de ce există al meu vers
de ce e timpul trecător
grăbit mereu spre viitor
de ce mereu imi este dor
de casa noastră cu pridvor
de ce uităm de-ai noştri fraţi
de ce ni-s ochii-nlăcrimaţi
de ce uităm să mai iubim
de ce, de ce, de ce murim?"
de Mihail Buricea