"Câinii nu m-au muşcat niciodată. Doar oamenii."

vineri, 22 februarie 2008

Mi-e greu







"Stau şi mă-ntreb:
Oare mi-e greu şi-am obosit ?
Sau calea eu mi-am rătăcit
Şi am uitat de unde am venit ?
Mă-ntorc cu gândul meu, fugar,
În locuri unde am mai fost,
Uitate le credeam, dar în zadar
Încerc să recompun tot ce-am stricat,
Sau poate că n-a mers !
Mă tot gândesc unde-am greşit
Atunci, de mult când am ales,
Şi-mi caut mie vina negreşit
Căci sigur am ales greşit !
Şi-acum când stau şi mă gândesc
Ce caut eu aici şi cine sunt ?
De unde vin si încotro mă-ndrept ?
În gând tot eu răspund şi îmi repet:

Aceasta-i calea ce-am ales
Şi nu mă las înfrânt !
Am învăţat să mă ridic, încet,
Şi chiar de-am schiopătat în mers,
Eu am răbdat, am strâns din dinţi
Şi n-am uitat de calea ce-am ales !


Eu sunt Aceia care am ales

Iar eu acuma stau şi-ntreb:
De ce e calea mea aşa de grea ?
De ce sunt eu atât de rea ?
Şi dacă asta este crucea mea ?
Mă uit la cei din jurul meu,
Ce cară cruci, cum car şi eu
Şi văd ce diferenţe sunt
Şi nu-ncetez să mă întreb:
Ce să aştept eu de la ei ?
Când iau şi cer chiar şi mai mult
Decât eu dau sau mi se poate da !
Şi-atunci mă-ntorc la mine în adânc,
Şi caut şi găsesc ce de la alţii aştept,
Şi-nvăţ din mers să nu-mi mai caut vină,
Să mă iubesc aşa cum sunt, să dăruiesc lumină,
Chiar dacă înc-o şlefuiesc şi am de învăţat.
Eu sunt stăpâna celor ce-am ales, atunci de mult,
Şi ieri şi azi şi poate că şi mâine!
Şi-atunci de ce să plâng şi să întreb mereu:
De ce ? De ce ? De ce chiar eu ?

Pentru că sunt Aceia care am ales !

Mă uit în jur şi mă privesc şi am de învăţat,
Cum să pun frâu la gânduri şi calmul să-mi păstrez ?
Să-nlătur teama şi să nu cedez.
Sunt lucruri simple, fără preţ,
Prezente din belşug, la mine-n suflet le găsesc,
Şi nu mă costă nici un cent,
Doar eu să vreau să dăruiesc !...
Atâta timp mi-a trebuit la ele să ajung !
Fără să ştiu că undeva, la mine în adînc,
Ele stăteau şi aşteptau ca să răsară,
Eu altora să dăruiesc ce varsă în afară,
Căci n-am să pierd nimic, ci chiar mă-nbogăţesc...
Şi firul meu, eu îl găsesc,
M-agăţ de el, căci drumul îmi arată !
Dar să nu uit să definesc
Acele lucruri, forţe ce mă copleşesc,
Ştiinţa sufletului meu, a minţii.
Sunt multe, doar trei voi număra:
Iubirea, Speranţa şi Credinţa.
Iubirea nu se-nvaţă, ea se simte,
Speranţa nu moare, ea te ridică sus,
Credinţa te-ajută să te desăvârşeşti,
Şi toate-ţi dau puterea ca să construieşti
Un vis şi-apoi aievea să îl poţi vedea.
Eu le-am simţit, le-am învăţat, le-am înţeles,
Cu cât aproape de lumină eşti
Cu-atât tu trebuieşti „spălat” !
Şi-atunci de ce mi-e mie aşa de greu ?
Poate de mine şi de ele am uitat,
Iar mintea mea s-a rătăcit prin gânduri,
Şi „bogăţia” ce o am, am ignorat
Uitând de rădăcini, de flori, de muguri.
De ce-mi fac eu prea multe griji ?
Doar ştiu că în cutii pot să le-nchid,
Fără să pun zăvor,
La pragul casei mele să le-ntind,
Uitate o vreme acolo, să le las.
Cine sunt eu să nu le las?... Le las,
Iar gândul bun, cuvântul şi o faptă,
Să mă-nsoţească ne-ncetat şi-acel De ce ?
Spus ne-ncetat, să înceteze odată !"

de A. Urma




Niciun comentariu: