"Pierdut eram în marea de păcate,
Pribeag, fără un ţel să am,
Fără să ştiu ce-nseamnă bunătate,
Neputincios, fără speranţă eu eram.
Doream să am pe cineva aproape
Ca să-i vorbesc de a mea suferinţă
Să-ntreb: De ce trăiesc…? şi poate…
De ce-i în lume atâta neputinţă ?
De ce atâta întuneric şi beznă mă-nconjoară ?
Unde e dragostea şi pacea pe pământ…
Fericirea ??… o clipă stă… şi apoi zboară…
De ce doar de durere auzi vorbind ?
Din drumul meu rătăcitor prin lumea toată,
Mi-ai oferit, o Doamne, o nouă viaţă
Cuvântul Tău, călăuzitor, mi-arată,
Cum să păşesc pe calea Ta curată.
Unul e singur care e Lumina mea.
El poate vindeca pe orişicine
De întuneric, tristeţe, amărăciune,
E însuşi Dumnezeu, Tăria mea !
Tot ce-mi doresc o Doamne cu ardoare,
E ca să-mi luminezi a mea cărare.
Fă-mă să văd divina Ta splendoare
Pentru că Tu eşti Adevăratul Soare !"
de Larisa Cojocariu
"Uneori, Dumnezeu ne aşează în întuneric ca să vedem că El este Lumina."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu