"De este vreo fiinţă, de este vreun nume
La care să se-nchine un suflet omenesc,
Cu tot ce e mai nobil, mai iubitor pe lume,
Cu tot ce-n omenire e mai dumnezeiesc,

TU eşti acea fiinţă, tu, gingaşă lumină,
Aprinsă-n a mea cale de însuşi Dumnezeu !
Şi sufletul meu vesel la tine se închină,
O ! scumpa mea mamaie ! o ! drag îngerul meu !

Când soarta vru să intru în rai de fericire,
Când ochii mei pe tine zâmbind te-au întâlnit,
Un fulger, o scânteie de veşnică iubire,
Din ochii tăi pornită, în sânu-mi au lucit.

Ş-atunci în altă lume am re-nviat deodată,
Ş-un soare mai ferbinte în ceru-mi s-a aprins,
Ş-o lume fără margini, frumoasă, desfătată,
Ca o câmpie verde sub mine s-a întins.

Atunci natura-ntreagă, zâmbindu-mi cu plăcere,
Îşi puse pentru mine coroana sa de flori;
Şi glasul maicii mele, curmând a mea durere,
Veni să mă dezmierde din cerul fără nori.

Căci faţa ta iubită mi s-arăta oriunde,
În vis, în flori, în stele, în dulcele senin;
Şi inima-mi, cuprinsă de dorul ce pătrunde,
Şoptea cu tine astfel prin tainicu-i suspin."


8 Mart -de Vasile Alecsandri (un pic modificată)