"Câinii nu m-au muşcat niciodată. Doar oamenii."

marți, 18 martie 2008

Tu, culcă-te, române!


”Întoarce-te, române, la somnul cel de moarte,
ca să ajungi pe placul barbarilor tirani
şi-apoi să-ţi ceri iertare smerit de la duşmani,
nemaicroindu-ţi, astăzi şi veşnic, altă soarte.

Să afle toată lumea că n-avem sânge-n vine,
ci nişte apă chioară luată cu-mprumut,
paiaţele pe scenă pe-aici au apărut,
dormiţi, măreţe umbre, să mai priviţi nu-i bine.

Ni se spuzeşte graiul şi fapta ni se frânge,
deviza-i atârnarea şi scopul nu e sfânt,
ne vindem, şi hotare, şi ţară, şi pământ,
şi nu murim în luptă, ci sclavi cu lanţu-n sânge.

Din moartea ta fardată cu terapii de şoc,
deşteaptă-te, române, ca să te culci la loc!”



Adrian Păunescu

Niciun comentariu: