"Rouă - pamântul în lacrimi.
Eu sunt departe mamă şi strig
priveliştea acea plină de patimi
în care amintirile înving!
Ca şi cum ai plânge într-o vale spână,
sau ai vorbi cu o boare de stele,
m-aştepţi mamă lângă o fântână,
să-ţi pui sufletul în mâinile mele.
De ce mai sunt tulbure în zbor?
De ce n-aştept comori prin asfinţit?
E pentru că în suflet iernile mă dor
şi mai iubesc şi albul de secol primenit.
Veşnicia mă cheamă din sufletul tău?
N-am trădat decât cel mai frumos poem.
Nu-mi certa mirarea şi delirul său
schimbându-l în aspru blestem."
de Bocai Mihai
"Sunt lacrimi atât de grele şi de fierbinţi încât ochii nu le pot plânge; ele zac în inimă, arzând-o" N.Iorga
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu