O lacrimă pe obrazul timpului…
Uneori viaţa ne desparte de cei dragi... încearcă să pătrunzi cu privirea dincolo de ferestrele sufletului, în depărtare, gândeşte-te la ei, şi astfel, vor exista neîncetat lângă inima ta.
“E primăvară iar şi totul înverzeşte,
Trecut-au anii şi ... păru-mi cărunţeşte,
Dar a rămas, aiurea, o floare pe retină
Ce mi te scoate-n faţă iar inima-mi suspină.
De-atâta aşteptare, de-atâta dor ce plânge,
Un freamăt de speranţă? Degeaba, nu-mi ajunge
Să-mi fii iarăşi aproape, iubirea mea curată,
Căci timpul nu revine, nicicând, ca altădată.
Rămân cu nostalgia şi ... rănile ce dor
Şi gândul care-mi zboară, cu aripi de cocor,
De jos şi ... pân-la stele, tristeţea să-mi aline,
Dar... totu-i în zadar, căci nimeni nu-i ca Tine.
O lacrimă de dor te cheamă să-mi revii,
Ecoul e tardiv, Tu n-ai cum să-l mai ştii,
Eu mă topesc încet, încet … în vremi „pustii”
Căci fără "Tine" anii, nu-s cânt de ciocârlii,
Doar … lacrimi care dor.”
scrisă de Corneliu "nireseanul"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu