De la un cardiac, cordial Adrian Păunescu: în serviciul dv.

"De-aicea, de pe patul de spital,
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,
Din maxima profesorului grijă,
În jurul obositei mele inimi
Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,
Cu cine ştie ce bolnav aicea,
Alarma mi se pare un colind
Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă şi inima, şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei,
Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,
De-a dreptul cardiac, precum se ştie,
Recunoscând că patul de spital
Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,
Eu însumi sunt mai omenos în toate,
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Şi ţării mele minima dreptate."


de Adrian Paunescu


Da-i, Doamne, viata

Sărmane suflete naiv

„Sărmane suflete naiv,
mereu eşti trist fără motiv,
zburând, nemaiştiind că zbori,
murind, nemaiştiind că mori.

Sărmane suflete naiv,
la bunătate corosiv,
fiind, nemaiştiind că eşti,
iubind c-atât de mult iubeşti.

Aceste suflete ciudate,
atât de neajutorate,
cum ştiu mereu să se tot piardă -
ca focul basmelor să ardă!”


Nicolae Dabija

Suflet gol

”Ai crezut într-un om
Şi i-ai dăruit,
Tot ce aveai mai bun în tine,
Nu ştii de ce v-aţi despărţit
Cui să ceri ajutor,
Nu te plângi oricui
Nici pe el nu-l chemi să vadă
C-a lăsat în urma lui...


Suflet gol,
Nebun de dor!
Tu credeai că ai pereche
Şi un Înger păzitor


Suflet gol,
În zbor căzut
Orbită de iubire,
Credeai că ai totul şi ai pierdut!


Când pierzi tot ce ai avut
Uiţi şi cine eşti,
Nu poate nimeni să te ajute
Cu tine însăţi doar vorbeşti!
Stai în casă şi plângi
Eşti a nimănui
Din orgoliu nu-i vei spune,
C-a lasat în urma lui ...


Suflet gol,
Nebun de dor!
Tu credeai că ai pereche
Şi un înger păzitor


Suflet gol,
În zbor căzut
Credeai că ai totul ... daaaaa


Suflet gol,
Nebun de dor!
Tu credeai că ai pereche
Şi un înger păzitor


Suflet gol,
În zbor căzut
Orbită de iubire,
Credeai că ai totul şi ai pïerdut!”


interpretează Mădălina Manole

Inscripţie pe o uşă

“Când pleci, să te-nsoţească piaza bună,
Ca un inel sticlind în dreapta ta,
Nu şovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista.
Purcede drept şi biruie-n furtună.

Când vii, păşeşte slobod, râzi şi cântă.
Necazul tău îl uită-ntreg pe prag.
Căci neamul trebuie să-ţi fie drag
Şi casa ta să-ţi fie zilnic sfântă.”

Tudor Arghezi

"Să-ţi faci puţini prieteni.
Din tine nu ieşi.

Căci prea des falsitatea
credinţa ne-o înfrânge.

Când ţi se-ntinde o mână,
'nainte de-a o strânge,

Gândeşte-te că poate ...
te va lovi-ntr-o zi. "

Omar Khayyam

Puşa

Să accepţi că un prieten drag a plecat nu este niciodată uşor.

"Aducem în casa noastră şi mai ales în inimile noastre animăluţe pe care începem să le îndrăgim şi să le iubim. Invăţăm să vorbim cu ele, să le împărtăşim secretele noastre, visele şi temerile noastre. Avem încredere nelimitată în ele şi ele, în schimb, ascultă tot ceea ce avem noi de spus. Ce ne-am putea dori mai mult de atât? Din păcate dragii nostri companioni au o viaţă mult mai scurtă decât a noastră. Să spui “Adio” nu este niciodată uşor, dar ştiind la ce să te aştepţi şi mai ales să ştii că nu eşti singur poate face durerea mai uşoară."

Animalele de casă oferă o dragoste absolut uimitoare şi neconditionaţă.

Din păcate există persoane care nu ştiu ce înseamnă să iubeşti un animal cu toată puterea sufletului, în consecinţă nu pot înţelege nici cum cineva poate suferi la pierderea acestuia.

O prietenie care a durat 14 ani. Vei rămâne veşnic în sufletele noastre.

ADIO Puşa




"Câinii nu m-au muşcat niciodată. Doar oamenii."

Un toporaş

“Cufundat în suvenire
Pe câmp verde mă primblam
Şi cu trista mea gândire
În trecut mă întorceam.

Cum la chinurile-amare
Din trecut mergeam gândind,
Pintre iarbă o mică floare
Văzui vesel răsărind.

Şi perdut în cugetare
Toporaşul am sdrobit
Dar deoadată cu ‘ntristare
L-am cules şi l-am privit

Toporaş sărmană floare
Spune, cum ai meritat
Aşa tânăr în picioare
Fără mil’ a fi călcat?

L’al meu pept, floare uscată
De acum afl’un adăpost
Căci ca tine sfărâmată
A mea inimă a fost

Zâmbea veselă şi jună
Viaţa dulce când perdui,
Cu’a mea inimă ‘mpreună
Biată floare plângi şi tu!”

de Iacob Negruzzi