Bunica - O piedică în calea uitării

Te port cu mine-n suflet

Te port cu mine-n gând

Şi-ngenunchez de-a pururi

La al tău mormânt.

Iubirea ce ţi-o port

Nu are margini-n lume

Şi veşnic îmi va fi

Un dor nestins de tine.

aceste versuri compuse de mine, le dedic din suflet bunicii mele

"Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul; există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii."

"De este vreo fiinţă, de este vreun nume
La care să se-nchine un suflet omenesc,
Cu tot ce e mai nobil, mai iubitor pe lume,
Cu tot ce-n omenire e mai dumnezeiesc,

TU eşti acea fiinţă, tu, gingaşă lumină,
Aprinsă-n a mea cale de însuşi Dumnezeu !
Şi sufletul meu vesel la tine se închină,
O ! scumpa mea mamaie ! o ! drag îngerul meu !

Când soarta vru să intru în rai de fericire,
Când ochii mei pe tine zâmbind te-au întâlnit,
Un fulger, o scânteie de veşnică iubire,
Din ochii tăi pornită, în sânu-mi au lucit.

Ş-atunci în altă lume am re-nviat deodată,
Ş-un soare mai ferbinte în ceru-mi s-a aprins,
Ş-o lume fără margini, frumoasă, desfătată,
Ca o câmpie verde sub mine s-a întins.

Atunci natura-ntreagă, zâmbindu-mi cu plăcere,
Îşi puse pentru mine coroana sa de flori;
Şi glasul maicii mele, curmând a mea durere,
Veni să mă dezmierde din cerul fără nori.

Căci faţa ta iubită mi s-arăta oriunde,
În vis, în flori, în stele, în dulcele senin;
Şi inima-mi, cuprinsă de dorul ce pătrunde,
Şoptea cu tine astfel prin tainicu-i suspin."


8 Mart -de Vasile Alecsandri (un pic modificată)

O lacrimă de dor

O lacrimă pe obrazul timpului…

Uneori viaţa ne desparte de cei dragi... încearcă să pătrunzi cu privirea dincolo de ferestrele sufletului, în depărtare, gândeşte-te la ei, şi astfel, vor exista neîncetat lângă inima ta.

“E primăvară iar şi totul înverzeşte,
Trecut-au anii şi ... păru-mi cărunţeşte,
Dar a rămas, aiurea, o floare pe retină
Ce mi te scoate-n faţă iar inima-mi suspină.

De-atâta aşteptare, de-atâta dor ce plânge,
Un freamăt de speranţă? Degeaba, nu-mi ajunge
Să-mi fii iarăşi aproape, iubirea mea curată,
Căci timpul nu revine, nicicând, ca altădată.

Rămân cu nostalgia şi ... rănile ce dor
Şi gândul care-mi zboară, cu aripi de cocor,
De jos şi ... pân-la stele, tristeţea să-mi aline,
Dar... totu-i în zadar, căci nimeni nu-i ca Tine.

O lacrimă de dor te cheamă să-mi revii,
Ecoul e tardiv, Tu n-ai cum să-l mai ştii,
Eu mă topesc încet, încet … în vremi „pustii”
Căci fără "Tine" anii, nu-s cânt de ciocârlii,
Doar … lacrimi care dor.”



scrisă de Corneliu "nireseanul"

Steluţa

"Tu, care eşti pierdută în neagra veşnicie,
Stea dulce şi iubită a sufletului meu!
Şi care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură şi eu!

O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină!
În veci printre steluţe te cată al meu dor,
Ş-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemuririi se nalţă c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, şi mulţi vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Şi doru-mi nu s-alină, şi jalea mea adâncă
Ca trista veşnicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!
Simţiri! măreţe visuri de falnic viitor!
V-aţi stins într-o clipală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-aţi stins! şi de atunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalţ la tine duioasa mea gândire,
Steluţă zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! mult în viaţă eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dezmierdare a sufletului meu!
Şi multă fericire ai revărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură şi eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viaţă-mi ai lucit,
Şi-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoară de visuri fericite,
De scumpe, şi fierbinte, şi dulce sărutări,
De zile luminoase şi îndumnezeite,
De nopţi veneţiane şi pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, coroana vieţii mele,
Ce mângâie şi-nvie duioasă-inima mea,
Şi care se uneşte cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,
Ai deşteptat în mine poetice simţiri,
Primeşte-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!"

de Vasile Alecsandri

Dulce mămăica mea

"În ce loc, unde se duc

Florile ce se usuc?

Unde zbor, în care rai

Fluturii de pe plai?

În ce lume, unde merg

Lacrimile ce se şterg,

Visurile îngereşti,

Dorurile sufleteşti?

În acel loc fericit

Plin de tot ce-i mai iubit,

Dusu-te-ai, o blândă stea,

Dulce mămăica mea !

Ş-ai luat în zborul tău

Dorul sufletului meu."

*

(variantă)

*

Surorii mele-de Vasile Alecsandri

O candelă în vânt ...

"Lumină-n lumânări
De soare,
Splendoare-n statuie
De piatră,
Picur de rouă,
Cristal pe faţă
De ceară."

Un colţişor de amintiri, atât mi-a mai rămas ...

Cântec pentru mamaia mea

"Mi-e greu să spun în cuvinte
Mi-e greu în vorbe să v-arăt
Povestea ce-mi vine în minte
Să cânt, doar asta mai pot.

Ştia ce să-mi spună când adesea plecam
Ştia să m-aştepte chiar şi atunci când mă întorceam
Ştia să mă alinte aşa cum nimeni n-o făcea
Ştia să zâmbească chiar şi atunci când suferea.

Tăcerea asta nebună-nebună
Mi-aduce aminte cât erai tu de bună
Ceva din mine ai luat
În ziua când ai plecat
Dar cerul te-a iertat.

Ştia să mă împace chiar şi atunci când mă-ntrista
Ştia să-mi alinte deseori durerea mea
Ştia să-şi ascundă ochii atunci când lăcrima
Voia să învăţ eu tot ce atunci nu ştiam.

Ea e acolo şi mai cred încă în ea
Am scris un cantec pentru mamaia mea."


(variantă)