Scrisoare

“Mamă dragă,
Azi aș vrea
Să mă cerți
Cum știi mata.


Să mă dai de toți pereții
Că m-au sărutat băieții !


Să ne dai cartofi prăjiți
Și fasole-n zi de post
Să te ascultăm vrăjiți
Cum spui versuri pe de rost.


Coadele să-mi împletești
Poezia să-mi citești
Să mă faci zâmbind „nebună”
Când mă spovedesc la lună.


N-am știut de ce-ai plecat
N-am știut de ce ești tristă
Răul meu l-am înnodat
Să nu-l afli, în batistă.


N-am vrut iar să plângi de mine
Ai plâns în viață destul
Eu tăceam să crezi că-i bine
Să nu afli ce îndur.


Sunt acum ce ți-ai dorit
Gospodină cu mașină !
Am și diplome, valori,
Dar nu mai primesc scrisori !


Cele cinci fire cărunte,
Ce mi-au răsărit pe frunte,
Te mai roagă pe mata
Când o fi, vezi, nu uita –


Spune-i dincolo, lui tata,
Că-i mai plânge încă fata !”

de Cristina Nicolescu Dorina

Tata

"Avem un educator care ne ordonează şi ne rânduieşte viaţa cu cuvinte, îndemnuri şi sfaturi. Cine este el ? Este tatăl pe care Dumnezeu l-a hărăzit fiecăruia dintre noi. Tocmai de aceea a rânduit Dumnezeu să fim iubiţi de cei care ne-au dat naştere, ca să avem lânga noi pe cineva care să ne înveţe virtutea."

"Tată nu este numai cel ce dă naştere, ci şi cel ce dă o educaţie şi o creştere bună copilului său."

Tata

"Câtă nevoie, Doamne, am de tata...
De sfatul lui, de mâna lui fierbinte,
Câtă nevoie am de-al meu părinte,
De inima-i atât de mare, biata...

El doarme-atât de sfânt în cimitir...
Şi eu aştept din moarte să se scoale,
Să-mi pună palma peste tâmple goale,
Să mă înveţe viaţa, fir cu fir...

Şi poate că de-acolo, sus, din cer,
El mă aude şi mă vede, încă,
Şi poartă-n ochi o lacrimă adâncă
Şi iubitoare, pentru tot ce-i cer...

Câtă nevoie, Doamne, am de tata...
De sfatul lui, de mâna lui fierbinte,
Câtă nevoie am de-al meu părinte,
De inima-i atât de mare, biata..."

"Nu există moment mai tragic decât acela în care îţi dai seama că tatăl tău nu este decât un biet muritor, la fel ca tine" Frank Herbert – Dune

De ce ?

"Aş vrea timid să Te întreb când vine înserarea
De ce e-aşa de-adâncă şi-nvolburată marea ?
De ce sunt norii cenuşii şi ce e oare cerul ?
În noaptea-ntunecată, de ce este misterul ?

Cum străluceşte soarele aşa de tare-ntr-una
Şi-ale lui raze mângâie atât de tandru...luna ?
De ce am oare când gândesc privirea-nlăcrimată
Şi-o-ndrept din ce în ce mai des spre Tine,Tată ?

Aproape când Te simt, nimic nu mai e greu
Vibrează coardele gingaşe din sufletul meu.
De ce spre Tine vreau ca să mă-nalţ uşor
Şi mersul meu să fie mai lin decât un zbor?

De ce eu simt că lângă Tine doar sunt fericit?
De ce? de ce? te-ntreb, apoi eu tac uimit... "