N-ai să mă poţi uita

“Ar fi prea banal
Pentru povestea noastră
Veşnicul final
Să năruim cupola unei mari iubiri
Într-un moloz de aminitiri

Uiţi tot ce-am clădit
Şi epilogul pregăteşte acum grăbit
Crezând că dragostea o ştergi dintr-un condei
C-ar fi de ajuns numai să vrei

Dar …

N-ai să mă poţi uita
N-ai să mă poţi uita
Oricât de mult ai încerca
Cand orşice nimic
Un lucru cât de mic
Dorul de mine-l va-nvia
El te va urmări
Şi te va regăsi
În orice loc vei fi ... zi de zi

N-ai să mă poţi uita
N-ai să mă poţi uita
Îţi porunceşte dragostea

Marea val cu val
Poate să şteargă în nisip paşii pe mal
Dar când pe plajă mâine singur vei veni
Urmele mele-ţi vor lipsi,
Cuibul când e gol
Vezi rândunelele stinghere dând ocol
Parc- ar voi să fie totul cum a fost
Alminteri cuibul n-are rost

N-ai să mă poţi uita
N-ai să mă poţi uita
Oricât de mult ai încerca
Cand orşice nimic
Un lucru cât de mic
Dorul de mine-l va-nvia
El te va urmări
Şi te va regăsi
În orice loc vei fi ... zi de zi

N-ai să mă poţi uita
N-ai să mă poţi uita
Îţi porunceşte dragostea
Îţi porunceşte inima.”


intrepretează Stela Enache

http://24up.ro/Item/N-ai-sa-ma-poti-uita_Stela-Enache_1249650055/Section/Audio

Unde dragoste nu e, nimic nu e

“Au fost o vreme împreună
Şi-aveau atâtea zeci de gânduri
Să-ţi spun povestea lor, iubito
Dar tu citeşte-o printre rânduri
Ar fi trecut neluaţi în seamă
Cu traiul lor cel fără vină
Chiar dacă eu ştiam c-ascunde
Şi fantezie, şi rutină.

Dar unde dragoste nu e, nimic nu e
Nici soare nu-i, nici viaţă nu-i
Iar eu mă simt al nimănui
Dar unde dragoste nu e, nimic nu e
Nici soare nu-i, nici viaţă nu-i
Acolo unde nu eşti tu.

Au fost o vreme împreună
Doua străine emisfere
Călătoreau aceşti doi tineri
Prin anotimpuri efemere
De la prieteni, de la rude
Luau duminici cu-mprumut
Ştiau mai bine ca oricine
Să le transforme în trecut.”


interpretează Gheorghe Gheorghiu

Mi-e dor

"Mi-e tristă inima, îmi suspină şi plânge,
Pământul, de sub picioare, parcă-mi fuge,
Numele tău, în tot cuprinsul, îl rostesc – încet,
Zile şi nopţi la rând, duios, îl tot repet.

Fără vreo veste de la tine, prin codri – abătută -
Stau şi ascult, mută, sub o trestie căzută
Cum geme, în sufletul meu, vântul,
Aş prefera să mă-nghită pământul.

Sunt vremuri ce nu pot fi, aşa uşor, uitate,
Căci gândurile mi-au fost de tine furate,
Cândva m-ai luminat, frumos, din depărtare,
Acum mă simt trântită, strivită în picioare.

Văd munţii cum spre mine se prăbuşesc,
Vreau să râd, dar nu mai ştiu să zâmbesc,
Tristeţea, hotărâtă, pe nume mă cheamă
Aş vrea s-o las să treacă, nebăgată-n seamă.

Mă simt aşezată, posomorâtă, într-un sicriu
Şi tot mai mult încerc la viaţă să viu,
După tot ce am trăit, m-aş mulţumi
Să am o noapte liniştită, să pot dormi.

Alergam aiurea, afundată într-un întuneric mare,
Când te-am întâlnit pe tine, mi-ai dat o îndrumare,
Te-am văzut, fermecată, ca pe un gigantic artist,
Datorită ţie am primit o viaţă nouă-n Crist.

Refuz să cred că cinstea ta-i doar vorbă goală
Şi că duci o viaţă murdară, care nu se spală,
Că-i doar minciună tot ce-n tine am văzut
Şi că nu eşti altceva decât un prefăcut.

Din nimic nu te pot, cu certitudine, cunoaşte
Şi fără să-mi spui o vorbă, bănuiala în mine se naşte
Doar pentru că te-ai purtat atât de frumos,
Te face asta, dintr-o dată, chiar şi cuviincios?

Nu mi-aş dori să porţi, pururea, o mască,
Crezând că alţii n-o să te recunoască,
Şi trist, să-ţi fie ceasul, când vei privi în Sus
Că nu l-ai mărturisit, cu o reală credinţă, pe marele Isus.

Aş putea să zic că, de acum, mi s-a stins focul
Şi că până aici m-a însoţit, credincios, norocul,
Dar dacă aş putea, pentru o secundă, aş da timpul înapoi,
Doar ca să stăm de vorbă şi să ne plimbăm - amândoi.

Inima mea nerăbdătoare, încă, te mai aşteaptă,
În pustiu de lună, mă uit după tine din poartă
Pierdută, în miezul nopţii, într-un colţişor,
Arunc câte-o privire, căci de tine mi-e dor."

Anca Daniela Huţ

"Iubirea adevarată înfruntă lumea, e generoasă şi mândră. Nicio plăcere în iubire nu se poate compara cu afişarea ei în faţa oamenilor. Numai iubirea vinovată se ascunde." Liviu Rebreanu

Astăzi ne despărţim

"Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie
...Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău.

...Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul ..."


de Ştefan Augustin Doinaş

Spune-mi ceva

"Dacă-am să te chem, dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem, din partea ta
Totuşi nu ştiu cum, pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum,
Spune-mi ceva.

În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.

Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.

Dar nu pentru a-ţi spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.

Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ."


de Adrian Păunescu

"Nu confunda dragostea cu delirul posesiei, care aduce cea mai cruntă suferinţă. Căci, în ciuda părerii comune, nu dragostea te face să suferi, ci instinctul proprietăţii, care este tocmai contrariul dragostei." Antoine de Saint-Exupery

Cine iubeşte şi lasă

"Cine iubeşte şi lasă,
Cine iubeşte şi lasă,
Dumnezeu să-i dea pedeapsă,
Dumnezeu să-i dea pedeapsă,


Târâişul şarpelui
Şi pasul gândacului,
Vâjâitul vântului,
Pulberea pământului,
Pulberea pământului.


Că furnica de-i furnică,
La trup mare, la cap mică,
Şi la mijloc subţirică
De umblă pe sub pământ,
Tot se ţine de cuvânt,
Tot se ţine de cuvânt.


Dar noi oameni botezaţi,
Dar noi oameni botezaţi,
De cuvânt suntem lăsaţi,
De cuvânt suntem lăsaţi.


Că cine iubeşte şi lasă
Dumnezeu să-i dea pedeapsă
Târâişul şarpelui
Şi pasul gândacului,
Vâjâitul vântului,
Pulberea pământului."


interpretează Maria Tănase

Frunza mea albastră

“Ne-ar trebui

O mie de ani să reclădim

Ce-am sfărâmat aseară

Cu despărţirea noastră.

Şi nici atunci nu-i sigur

C-am mai putea să fim

Eu creanga ta de aur

Tu frunza mea albastră.

Trişti vom cunoaşte

Ceasul lung după dezmierdări

Şi întrebând în stânga şi în dreapta trecătorii,

Singuri şi fără remuşcări,

Ne vom ciocni în cosmos

Doar uneori, ca norii.

Liniştea de-atunci

N-o vom mai regăsi,

Singuri vom petrece

Cele din urmă clipe

În timp ce pescăruşul iubirii va muri,

Bătând încă o dată

Din largile-i aripe.”

Radu Stanca

interpreţi Mirabela Dauer şi Marian Nistor

Oraţie de nuntă

"Astfel după tine se încheie toate.
Trag oblonul negru la fereastra mea.
Nu mai vreau decepţii, vreau singurătate,
Nu mai vreau iubire, voi abandona.

Avusesem dreptul şi eu, ca oricare,
La o nebunie, la un ultim glonţ
Ultima speranţă, ultima-ncercare
Dar în magazie era doar gablonz.

Nu-i nici o problemă, toate-s foarte bune.
Te-am iubit desigur, cum mi-ar sta să neg…
Şi cu pasiune, şi cu voluptate
Şi credeam în tine, vrednic şi întreg.

Hai, întinde mâna pentru despărţire
Schimbă-ţi telefonul, că şi eu mi-l schimb
Salutări miresei, salutări la mire,
Poate se rezolvă toate între timp.

Intră în mulţime, nimeni n-o să ştie
Două, trei persoane care ne-au ascuns,
Eu voi ţine minte scurta nebunie
Şi-ntrebarea noastră fără de răspuns.

Firea ta ciudată n-o voi regăsi-o
Nici n-ar fi nevoie, tu rămâi un mit.
Nuntă fericită, te-am iubit, adio,
Nu întoarce capul, pleacă, te-am iubit!

Vezi că se confirmă bârfa despre mine:
Te-am lasat deodată crud şi nefiresc
Totuşi ţine minte, ţine bine minte
Te salvez de mine fiindcă te iubesc."


de Adrian Păunescu



"Iubirile neâmpărtăşite nu sunt iubiri, ci doar încăpăţânări."

M-am îndrăgostit numai de ea

"Eu care voiam într-una alt şi alt decor
Eu care spuneam prea lesne şi oricui mi-e dor
Abia când a plecat plângând şi n-a mai fost a mea
M-am îndrăgostit numai de ea.

Eu care veneam acasă c-un surâs formal
Monoton spunând acelaşi monolog banal
A plecat mi-a zis sunt liber dar n-a fost aşa
O iubeam numai pe ea.

Simt că fără ea nu pot respira
Casa e pustie fără ea
În ce-aş putea eu să mai cred acum
Aş da orice s-o mai întorc din drum.

Am zărit-o pe o stradă pentr-o clipă doar
Să-i vorbesc şi să m-apropii era în zadar
Ea care m-aştepta plângând când eu uitam să vin
Mă privea acum ca pe-un străin.

A trecut atâta vreme de când a plecat
Dar abia acum mi-e dragă cu adevarat
Abia acum când locuieşte doar la mine-n gând
O iubesc mai mult decât oricând.

Simt că fără ea nu pot respira
Casa e pustie fără ea
În ce-aş putea eu să mai cred acum
Aş da orice s-o mai întorc din drum.

Simt că fără ea nu pot respira
Casa e pustie fără ea
În ce-aş putea eu să mai cred acum
Aş da orice s-o mai întorc din...

Eu care voiam într-una alt şi alt decor
Eu care spuneam prea lesne şi oricui mi-e dor
Abia când a plecat plângând şi n-a mai fost a mea
M-am îndrăgostit numai de ea.

Abia când a plecat plângând şi n-a mai fost a mea
M-am îndrăgostit numai de ea.
Da da m-am îndrăgostit numai de ea
m-am îndrăgostit numai de ea..."


interpretează Ducu Bertzi

Fără tine

"Ascund durerea mea
Tot ce eu iubeam,
acum nu mai am
Şi nu găsesc puterea
N-o mai găsesc
Să mai vreau o altă zi să trăiesc
Aş da orice
Să mai fie totul ca la început
Aş da orice
Să ne întoarcem în trecut


Fără tine...
Nu mai pot zâmbi
Te aştept şi zi şi noapte
Fără tine...
Nu mai pot trăi
Doamne cum puteam atât
De mult greşi


Aveam tot ce-am visat
Fericiţi de parcă-n rai am urcat
Acum e casa goală
Tu ai plecat
Şi ţi-ai scot inelul ce ne-a legat
Aş da orice
Să mai fie totul ca la început
Aş da orice
Să ne întoarcem în trecut


Fără tine...
Nu mai pot zâmbi
Te aştept şi zi şi noapte
Fără tine...
Nu mai pot trăi
Doamne cum puteam atât
De mult greşi


Fără tine...
Nu mai pot zâmbi
Te aştept şi zi şi noapte
Fără tine...
Nu mai pot trăi
Doamne cum puteam atât
De mult, de mult greşï."



interpretează Talisman

De ce ?

"De ce atâta ură, atâta întristare ?
De ce pe zi ce trece
iubirea noastră moare ?

De ce când mii de tineri
se-ngroapă-n fericire
n-avem şi noi dreptul
la pace şi iubire ?

De ce tocmai noi,
un cuplu oarecare
suntem loviţi cu ceartă,
ură, disperare ?

De vină oare să fie
soarta şi destinul ?
sau oare viaţa asta
să fie însuşi chinul ?

chinul cel puternic
şi mai presus de fire,
cel care azi ne ţine-n ocrotire ?"

"Iubirea adevarată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până în sânul nemărginirii... Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură." Liviu Rebreanu