Au înebunit salcâmii

"Au înnebunit salcâmii
De atâta primăvară,
Umblă despuiaţi prin ceruri
Cu tot sufletu-n afară

Şi l-au scos de dimineaţă
Alb şi încărcat de rouă
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taină nouă

Au înnebunit salcâmii
Şi cu boala lor odată
S-a-ntâmplat ceva îmi pare
Şi cu lumea asta toată

Păsările aiurite
Îşi scot sufletul din ele
Pribegind de doruri multe
Călătoare printre stele

S-a-mbătat padurea verde
Nu mai e aşa de calmă,
Ţine luna lunguiaţă
Ca pe-o inimă în palmă

Nu-mi vezi sufletul cum iese
În haotice cuvinte,
Au înnebunit salcâmii
Şi tu vrei să fiu cuminte?"


Autorul poeziei "Au înnebunit salcâmii" este Arhip Cibotaru, poet basarabean.
interpretează Tudor Ghorghe

Un toporaş

“Cufundat în suvenire
Pe câmp verde mă primblam
Şi cu trista mea gândire
În trecut mă întorceam.

Cum la chinurile-amare
Din trecut mergeam gândind,
Pintre iarbă o mică floare
Văzui vesel răsărind.

Şi perdut în cugetare
Toporaşul am sdrobit
Dar deoadată cu ‘ntristare
L-am cules şi l-am privit

Toporaş sărmană floare
Spune, cum ai meritat
Aşa tânăr în picioare
Fără mil’ a fi călcat?

L’al meu pept, floare uscată
De acum afl’un adăpost
Căci ca tine sfărâmată
A mea inimă a fost

Zâmbea veselă şi jună
Viaţa dulce când perdui,
Cu’a mea inimă ‘mpreună
Biată floare plângi şi tu!”

de Iacob Negruzzi

Primăvara

"Primăvara-i o lumină
Ce coboară în grădină
Ca un duh de-argint, pe ape.
O simţi vie pe sub pleoape
Şi doreşti să mai rămână
Înc-o zi, o săptămână !"

Aş vrea să-ţi fiu o primăvară

"Zăpada nu a vrut să vină,
n-au mai căzut mărgăritare
iar eu nu ţi-am mai fost grădină
şi tu nu mi-ai mai fost ninsoare.

Aş vrea să-ţi fiu o primăvară
pe braţul tău, o lunecare
şi dintr-un crin să-ţi fac brăţară
iar geana mea să te-nfioare !

Răsfrântă, roua unui cântec,
mi-a dăruit din nou iubirea,
precum un vechi şi drag descântec,
ce-n zborul meu şi-a-nchis rotirea.

Aş vrea, oglindă azurie
în taina nopţii fermecate,
să-ţi fiu deplină fantezie
şi-n visul tău să fiu o parte !

Pe gât să-ţi las trei roze ude,
atingeri, semne, trei coliere
şi să dormim pe umbre ude,
într-o fierbinte mângâiere !"

Primăvara

"A cunoaşte. A iubi.
Încă-odată, iar şi iară,
a cunoaşte-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.

A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamnă?
A cunoaşte - ce-nseamnă?
A iubi - de ce ţi-e teamă?

Printre flori şi-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit
cu rumoare şi ardoare
de albine rencarnate.

Înc-odată, iar şi iară
a iubi e primăvară."



de Lucian Blaga

Oare

"Cum de primăvara ştie,

Se îmbracă-n sărbătoare,

Şi-n noi haine reânvie,

Pentru noi şi pentru glie?

Cum de firul mic de iarbă,

Ce prin crusta se căzneşte

Ca să iasă şi-apoi creşte,

Numai apa şi lumina, îl hrăneşte?

Cum de vântul cel hoinar,

O sămânţă fugăreşte,

Până cuibul şi-l găseşte,

Sub pământ sau pe-un lăstar?

Cum de ştie râul calea,

Să găsească către mare,

Printre pietre de pe stânci,

Sau prin văile adânci?

Cum de pasărea plecată,

Cuibul părăsit în toamnă,

C-uşurinţă îl găseşte,

Fără hartă-l nimereşte?

Cum de poate o albină,

Alergând din floare-n floare,

Să adune-n dulcea miere,

Munca ei folositoare, ştie oare?

Cum de mii de stele aurii,

De pe bolta cea albastră,

Ştiu citi în viaţa noastră,

Taine fără a le păstra?

Întrebări o mie una,

Puse de o nepoţică,

Ce răspunsuri şi-au găsit,

Întrebări câte-a rostit!

Draga mea, cu ochi de stele

Şi privirea ta albastră,

Ştii tu oare ce înseamnă

Doamne, Doamne-n viaţa noastră?

Că Domnul ne-a făcut dar,

Natura şi toată lumea,

Care sunt daruri divine,

Şi ne ţin vieţile pline?

Ştii tu oare că iubirea,

E izvorul vieţii noastre

Ne ajută să trăim,

Şi a dărui înseamnă

Să ai harul Domnului!

Ce tu dai îmbogăţit,

Din tot sufleţelul tău,

Dor este de Dumnezeu?

Tot vorbind aşa, un gând

Ce se vrea o întrebare

Nu-mi dă pace şi mă doare,

Plin este şi de candoare.

E o întrebare mică,

Ce-a rămas fără răspuns,

Şi în prag de primăvară,

Mă întreb şi eu pios:

Spune-mi Doamne, care pui

Totul în orânduială,

Căci Tu ai răspuns uşor,

Dacă şi mugurii dor?

Când copacul primăvara,

Până strai nou să îşi pună

Haina albă a florilor,

Oare mugurii îl dor?"

A.Urma

O nouă primăvară pe vechile dureri ...

"În mintea mea e iarnă, dar în sufletul meu e o primăvară permanentă. " Victor Hugo




Antiprimăvara

"Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toţi cocorii înapoi

În noi e loc numai de iarnă
Vom îngheţa sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheaţă
Ca un stingher spre alt stingher.

Şi vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Şi cuiburi şi-au făcut la streşini
Şi lângă mine nu eşti tu

Ninsori mai grave decât moartea
Au fost şi sunt şi vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Şi vin nebuni să facă schi.

Şi ninge pâna la prăsele
Ninsoarea-mi intră-n în trupul tot
Un dans de oameni de zăpadă
Ce îmbrăţişarea n-o mai pot

La noi e iarnă pe vecie
Doi foşti nefericiţi amanţi
Ia-ţi înflorirea, primăvară
Şi toţi cocorii emigranţi.

Primăvară, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poţi să pleci suntem reci
Iarnă ni-i pe veci."


de Adrian Păunescu

O lungă primăvară de visuri si păreri ...

"Vară este în capul meu, dar eterna primăvară este în inima mea"




Amăgire

"Şi iar a venit primăvara
Şi iar ne minţim că-i frumos
Şi iar frunzele urcă scara
Şi-i verde pământul pe jos.

Şi iar calendaru-nfloreşte
Şi câinii ne-aud pe la stâni
Dar vai, tot acum, pe muţeşte
Mor grabnic atâţia bătrâni.

Dar bine-ai venit, amăgire
Mai stai, mai durează un pic
Această minţită iubire
Oricum e mai mult ca nimic.

Vin nopţile scurte de vară
Şi păsări se-ntorc de la sud
Dar dacă e ultima oară
Iluzia verdelui crud ?

Cu lanţuri legate de glezne
Oricât de lumină ar fi
Noi mergem de-a pururi prin beznă
Mereu nelegitimi copii.

Mereu în aceeaşi clipită
Urât şi frumos, mort şi viu,
Ne paşte o soartă cumplită
Nimic nu-nţeleg cei ce ştiu.

Şi iar a venit o părere
Şi iar va pleca înapoi
Prea mari impozit ne cere
Că ninge în suflet la noï."


de Adrian Păunescu

O, când va fi un cântec de alte primăveri ?

"Fericirea este o floare rară; ea vine şi trece ca norul fugar de primăvară."

Cristoph W. Gluck


"A mai venit o nouă primăvară
În sufletele noastre inedite
Şi nu se ştie pentru-a câta oară
Va mai veni la noi pe nesimţite

Şi dacă a sosit la noi în prag
Cu viorele şi cu ghiocei
E bine ca să o primim cu drag
Şi-n dar să-i oferim frumoşi cercei

Dar ştim că orice primăvară
Oricât de drag ne-ar fi să vie
Pe-a lumii nesfârşită scară
Ne-apropie de veşnicie"

de Mihail Buricea

Rapsodii de primăvară

"Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de mărgăritare
Din panere de argint,

Stol bălai
De îngeraşi
Cu alai
De toporaşi.

Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le laşi?

Se-nalţă abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperişuri veştede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.

Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Şi ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorţite se deschid
Să intre-n casă soarele şi vântul.

De prin balcoane
Şi coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele

Iuţi ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură
Colbul din pătură
Şi din covor.

Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Şi-a răsfirat crenguţele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creştet, vălul subţirel de floare.

Că s-a trezit aşa de dimineaţă
Cu ramuri albe — şi se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viaţă
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.

Un nor sihastru
Şi-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.

Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici...

Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Laşi în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Şi porneşti departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Aşternută pe colini...
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îţi îndreaptă an cu an
Pasul tainic şi te mint
Spre ţinutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te opreşti
Şi doar pasul tău uşor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărăteşti
Peste albele stihii...

Primăvară, unde eşti?"


de George Topârceanu