Mie dor de voi

Copii, respectaţi-vă părinţii !

"„Să cinstesti pe tatăl tău si pe mama ta” - este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă - „ca să fii fericit şi să trăiesti multă vreme pe pământ” (Efeseni 6:1-3).

Nu de puţine ori am văzut tineri, mai ales la vârsta adolescenţei, care se plâng de părinţii lor. Si reciproca este valabilă pentru că nu puţini părinţi spun despre copilul pe care l-a crescut cu drag si grijă că a devenit altă persoană, una capricioasă si ţâfnoasă, atotştiutoare, obraznică.

Fiecare dintre noi cred că a avut ocazia să vadă care este atitudinea copiilor faţă de părinţi în timpurile noastre şi sunt sigură că nu ar pune nota zece acestui comportament.

Recent, vorbeam cu o mamă ce şi-a descărcat sufletul, spunându-mi că fiica ei şi-a pierdut respectul faţă de ea complet, că ea, mama, nu mai are nicio autoritate în faţa copilei.

Cu lacrimi în ochi îmi spunea că a ajuns să se teamă să-i spună o vorbă mai „apăsată”, s-o certe pentru o greşeală. Nemaivorbind de sfaturi - pe astea nu le acceptă din start, pentru că fata se înfurie dacă mama ei îi spune altceva decât ar vrea ea să audă.

Am fost uimită, pentru că o cunosc bine pe această mămică şi ştiu cum şi-a crescut copila - cu mare grijă şi infinită iubire.

Femeia consideră că educaţia fiicei ei este cel mai important lucru, a încercat s-o crească în spiritul respectului faţă de părinţi şi adulţi în general, a încercat să-i inoculeze valori morale pentru ca, mai târziu, să devină un adult responsabil, capabil să-şi crească viitorii copii după aceleaşi reguli.

Văzând lacrimile amare ale femeii, m-am gândit la toţi părinţii chinuiţi, m-am gândit că trebuie să fie îngrozitor să ajungi să vezi cum copilul tău nu mai are niciun respect faţă de tine după tot ce ai investit în el.

Nu cred că există un necaz mai mare pentru o mamă decât să vadă cum copilul căruia i-a dat viaţă şi pe care l-a înconjurat cu toată dragostea aproape că nu suportă ca ea, mama, să respire în prezenţa lui.

Aşadar, dragi copii, ar trebui să vă reevaluaţi poziţia faţă de cei care vă iubesc cel mai mult şi sub nicio formă nu vă vor răul, chiar dacă uneori par pisălogi sau excesiv de grijulii.

Nu uitaţi nicio clipă că veţi fi şi voi părinţi într-o zi si, sunt sigură, nu v-aţi dori să ajungeţi în situaţia femeii despre care vorbeam.

Şi nu uitaţi - oferiţi măcar un zâmbet şi o vorbă bună în fiecare zi părinţilor vostri şi veţi simţi diferenţa în comportamentul lor faţă de voi. "

de Camelia Muntean in Cuvant inainte pe 18 Octombrie 2008

Revista FELICIA

Ce mi-aş dori de ziua mea ?

"Ce mi-aş dori de ziua mea?
Ce îşi doreşte orişicine;
Aş vrea din tot câte ceva
Şi să o duc un pic mai bine.

Ce mi-aş dori de ziua mea?
Ce îmi doresc, nu se mai poate
M-aş bucura dac-aş avea,
Puţin noroc şi sănătate.

Ce mi-aş dori de ziua mea?
Să fiu pe steaua mea din cer
Să locuiesc singur, aş vrea
Dar asta nu pot să-mi ofer.

Ce mi-aş dori de ziua mea?
Iubirea mea să mă dorească
Să îmi şoptească că mă vrea
Şi tot mereu să mă iubeasca ...

Ce mi-aş dori de ziua mea?
Un singur lucru vreau ... în fine!
Aş da orice, de s-ar putea,
Să am părinţii lângă mine!"

Părinţii

"Nu există nimic mai sublim decât a fi părinte, nimic nu te face să te simţi atât de vulnerabil şi nimic nu se compară cu sentimentul de mândrie atunci când ştii că prin copilul tău ai făcut o diferenţă în lumea asta.

Nu există o reţetă specială pentru a fi un bun părinte. Totuşi există anumite ingrediente care sunt indispensabile. Există anumite calităţi care sunt esenţiale pentru a fi părinte.

Un bun părinte ştie să se facă dispensabil pentru copil
Un bun părinte găseşte timp pentru distracţie

Un bun părinte ştie cum şi când să spună Nu

Un bun părinte este un bun model pentru copil

Un bun părinte dă dovadă de o dragoste necondiţionată faţă de copilul său

A da dovadă de dragoste necondiţionată reprezintă baza conceptului de părinte. Din fericire această dragoste vine din interior foarte uşor pentru majoritatea părinţilor. Natura ne-a programat în aşa fel încât iubirea necondiţionată pentru copiii noştri să vină din interiorul nostru.

Dar... din nefericire, există şi părinţi care nu au aceste calităţi.

Dragostea părintească nu se învaţă, ea vine de la sine, ca ceva firesc...

Dragoste cu sila nu se face. Nu poţi forţa pe cineva să te iubească..."

"Când un părinte încetează să-şi facă griji pentru copilul său, încetează să fie părinte."

"Dumnezeu a lăsat ca iubirea părinţilor pentru copii să fie o necesitate naturală, o lege a firii dar, pe de altă parte, să şi depindă de purtarea copiilor. Părinţii îşi iartă copiii când greşesc, pentru ca natura însăşi îi îndeamnă s-o facă. Chiar şi atunci când copiii devin de nerecunoscut şi sunt iremediabil atraşi de rău, tot natura este aceea care îi obligă pe părinţi să le poarte de grijă şi să nu-i părăsească, oricât de vicioşi ar fi devenit."

"Dacă îi conduci spre credinţă, iubire şi sfinţenie, dacă îi stimulezi, dacă îi înveţi şi îi sfătuieşti, pentru această grijă a ta te aşteaptă o mare răsplată de la Dumnezeu."

Copile, nu-ţi mai necăji părinţii

"Copile! Nu-ţi mai necăji părinţii
Ci să-i iubeşti şi să-i asculţi degrab
Aşa cum şi ei te iubesc pe tine,
Căci ei nu rău îţi vor, ci numai bine
Te îngrijesc şi te-au crescut cu-atâta drag.

Povaţa lor să-ţi fie sfântă-n viaţă
Atâta vreme cât la bine te îndrumă,
Că nu-i în lumea asta nimeni să-ţi dorească
Doar fericirea ta, cum vrea un tată şi o mamă bună.

Prin ei, chiar Dumnezeu îţi dărui viaţa,
Şi-nvăţătură aleasă El ţi-a dat
Să fii păzit de rău în trecerea prin lume
Să nu cazi niciodată în păcat.

Vor trece anii, tu vei creşte mare
Părinţii tăi s-or duce-ncetişor
Dincolo de această lume şi-ale ei hotare
La Domnul şi Mântuitorul lor.

Atunci cu siguranţă-ţi vei aduce-aminte
De dragostea, de truda, de sfatul şi mustrarea lor,
Iar clipele de ascultare ce le-ai trăit îţi vor fi mângâiere
Dar şi durere-adâncă cu ce-ai rămas dator.

Acum să-i preţueşti cât sunt în viaţă
Prin ajutor la greu, o vorbă bună şi-ascultarea ta
Să dai dovadă că-i iubeşti, că-ţi pasă
Şi vrei să-i răsplăteşti cât poţi şi tu cumva.

Dacă-ţi cinsteşti acum părinţii,
Şi tu vei fi cinstit de-ai tăi copii,
Chiar zile multe , fericite vei avea în viaţă
Şi-odată, toţi veţi fi în veşnicii,
Cu Tatăl Dumnezeu!"


de Groza Teodor





"Copilul ajunge pentru părinţii săi, după educaţia care o capătă: răsplată sau pedeapsă." Jean Jacques Rousseau

Repetabila Povară

"Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi?
Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi?
Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn.

Câtă muncă în plus, şi ce chin, ce nesomn !
Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.

Ne amintim, şi de ei, după lungi săptămâni,
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...

Între ei şi copii e-o praşilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns,

Mai avem noi părinţi?
Mai au dânşii copii?
Pe pămintul de cruci, numai om să nu fii.

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
S-au scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut
Cine are părinţi are încă trecut
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci
Unde avem şi noi înşine ai noştri copii,

Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşati, cocârjati, într-un ritm infernal
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.

Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simt şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga ...

Mai avem, mai avem, scurtă vreme de dus
Pe constiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer
Se vor împuţina cei ce n-au şi ne cer.

Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru ai noştri copii
Şi abia într-un trist şi departe târziu
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,

Vom pricepe de ce fii uită curând
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns."

de Adrian Paunescu

http://www.youtube.com/watch?v=CFr2-jF7F28&feature=related

"Nu numai părinţii îşi cresc copiii, şi copiii, în felul lor, îşi cresc părinţii. Şi aşa cum pot fi copii rataţi din cauza părinţilor, tot astfel pot fi părinţi rataţi din cauza copiilor."

Rugă pentru părinţi

“Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi aşa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea.

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.”


Adrian Păunescu


interpretează Ştefan Hruşcă
http://www.youtube.com/watch?v=BRk-gjAE_ks&feature=related