Ce rost avem pe lumea asta?

"Din ce cauză trăim şi care e totuşi rostul nostru pe pământ, dacă până la urmă finalul este acelaşi?

Ce rost mai poate să aibă viaţa noastră dacă tot vom ajunge în punctul în care nu mai avem niciun rost şi nu mai putem face nimic?

Vom sta la sfârşit de viaţă şi ne vom gândi la scopul existenţei noastre, la cine şi ce a dorit când ne-a trimis pe pământ, ce lecţii a trebuit să învăţăm, ce tributuri a trebuit să plătim.

Părerea mea este că absolut tot are un rost pe lumea asta - fiecare gâză, fiecare cerşetor, fiecare fir de iarbă, fiecare copac... totul are un rost în sine.

De exemplu, rostul cerşetorului e de a te face să vezi că poţi ajunge ca el dacă nu iei aminte la provocările şi tentaţiile vieţii la timp, te face să lupţi pentru modul de viaţă pe care doreşti să-l duci, te face să treci bariere şi obstacole pentru a-ţi trăi viaţa într-un mod cât mai onorabil posibil.

Rostul gâzei este, probabil, să vezi cât de puternic poţi fi în faţa unei gângănii - o poţi strivi într-o clipă. Câţi dintre noi nu au prins o gărgăriţă şi nu au fost încântaţi de gingăşia şi frumuseţea ei?

Dar se întâmplă ca din prea mult drag de a o ţine pe mână să faci o mişcare greşită şi să o răneşti involuntar. Degeaba mai apoi ţi-ai dori să zboare pentru că, din neatenţie sau neglijenţă, ai rănit-o de moarte.

Poate însă că tocmai acesta a fost rostul ei în lume - să te facă să vezi că poţi face lucuri ireparabile fie doar şi din neatenţie...
Eu cred că rostul fiecăruia este legat de o faptă bună faţă de semenii noştri, pentru că acea persoană ne va aprecia şi ne va ţine minte, probabil, o viaţă întreagă.

Pentru că, probabil, chiar a avut nevoie de acea faptă bună din partea cuiva pentru a-şi recăpăta încrederea în ea şi a continua ce a început. Adică viaţa."

de Camelia Muntean, Revista Felicia

"Omul e măsura tuturor lucrurilor."

“Cea mai complexa "lucrare" a naturii , nedescifrată încă pe deplin, cu foarte multe necunoscute, şi realizări care duc din ce în ce mai mult către propria distrugere.
O fiinţă care vrea din ce în ce mai mult şi cu cât ştie mai mult descoperă că de fapt nu ştie nimic.
Se crede stăpânul a tot şi a toate, şi ce nu poate stăpâni şi controla, distruge. Vanitos şi orgolios, dornic de putere, nu ştie când să se oprească şi să se mulţumească, cu ceea ce natura (sau DUMNEZEU), i-a dat ca să trăiască, şi vrea tot mai mult şi mai mult doar ca să-şi dovedeasca lui însăşi că de fapt el are controlul ! Când va înţelege că nu-i aşa ... ? Omul este cel mai mare duşman al său.”

"Fiecare om este un mister şi-o taină ..."





"...În fiecare om DUMNEZEU a pus o minune..." Anna Bolfa

"Omul nu e decât o trestie, cea mai fragilă din natură, dar o trestie gânditoare."

Pascal

Mândră floare trandafir

“Mândră floare trandafir
În viaţă eşti musafir
Ori eşti trist, ori te petreci
Pân’ la urmă trebuie să pleci.

Poţi să ai lumea la picioare
Bani cu furca să-i întorci
Dar când te trage pământul
Tot acasă te întorci,
Poţi să faci de toate-n viaţă
Dar fă-le la timpul lor
Să nu uiţi un singur lucru
Omule eşti muritor.

Mult am mai umblat prin lume
Findcă am vrut s-o duc mai bine
Mi-am dat seama peste ani
Unde-s bani sunt şi duşmani.

Poţi să ai lumea la picioare
Bani cu furca să-i întorci
Dar când te trage pământul
Tot acasă te întorci,
Poţi să faci de toate-n viaţă
Dar fă-le la timpul lor
Să nu uiţi un singur lucru:
Omule eşti muritor.

Pe cărarea vieţii mele
Au fost spini, au fost şi flori
Azi copii-mi calcă urma
Dar au viaţa fără noi.

Doamne tot răul din lume
Dămi-l mie, nu-l da lor
Pentru ei am tras în viaţă
Şi am să trag până-am să mor.

Mulţumesc lui Dumnezeu
Că-s bine şi sănătos
Am ajuns unde am ajuns
Şi am plecat cândva de jos.

Poţi să ai lumea la picioare
Bani cu furca să-i întorci
Dar când te trage pământul
Tot acasă te întorci,
Poţi să faci de toate-n viaţă
Dar fă-le la timpul lor
Să nu uiţi un singur lucru:
Omule eşti muritor.”



interpret Tinu Veresezan

"Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea" Freud

"Omul e un univers închis cu legile-i proprii care-i comandă viaţa efemeră, tot atât de departe de ceilalţi oameni ca şi un astru de ceilalţi aştri, fără nici un mijloc de comunicare reală cu nimeni. Iluzia comunităţii cu alţi semeni te înşeală numai până în momentul unei mari zdruncinări sufleteşti, când, deodată, îţi dai seama că nici părinţii, nici fraţii, nici prietenii, nimeni nu te poate nici ajuta, nici măcar înţelege... " Liviu Rebreanu

Omule

"O lăcomie crâncenă, nebună.
Adună, omule, adună,
Căzneşte, fură, surpă şi omoară.

Îţi trebuiesc putere şi comoară.
Îţi trebuiesc palate şi vestminte
Să-ţi zacă-n ele hoit şi oseminte.
Morminte, omule, morminte.

Avidă, mâna ta se strânge.
Storci aur şi se scurge sânge.
Nădejde, sânge, har, ca un burete,
Le soarbe aurul cu sete
Şi-n beciul tău zidit îngheaţă
Neprihănita oamenilor viaţă,
Avântul, bucuria, puse bine
De stârvul tău, păstrate pentru tine.

Îmi e ruşine, omule, îmi e ruşine."

de Tudor Arghezi

O, Om

"O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau rai
Pe mulţi o să îndrume.

Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus… în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.

Ai spus o vorba, vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt…cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre moarte sau spre paradis,
Spre-ocară sau spre slavă.

Ai spus un cântec, versul său
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăţie sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de ruşine.

Arăţi o cale, calea ta
În urma ta nu piere,
E calea bună sau e rea,
Va prăbuşi sau va-nălţa,
Vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.

Trăieşti o viaţă…viaţa ta
E una, numai una,
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti vei câştiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.

O, om! Ce mari răspunderi ai,
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus, prin scris sau grai
Sau laşi prin pilda care-o dai
Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sau rai
Mereu o să-i îndrume.

Deci nu uita!…Fii credincios
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în urmă luminos,
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, neîndoios,
Odată vei da seamă."



"Toţi oamenii se aseamănă prin cuvinte, numai faptele îi deosebesc."

Dacă

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,
Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!



de Rudyard Kipling




"Omul s-a născut liber şi este pretutindeni în lanţuri." Jean Jackues Rousseau

Anti-dacă

"De poţi să faci pe prostul când altul te repede
Făcând-o pe deşteptul şi c-un cuvânt nu-l cerţi,

De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede
De-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi,

De numai o clipă un rău să-l împlineşti
Şi dacă minţi mai tare când alţii nu spun drept,

De-ţi place în iubire cu ură să izbeşti
Şi totuşi îti pui mască de sfânt şi de înţelept,

De te târăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul
Şi numai interesul il sui la rang de ţel,

De părăseşti învinsul şi treci cu învingătorul
Şi-i vinzi, fără sfială, pe amândoi la fel,

De rabzi să-ţi afli scrisul şi spusa, tălmăcite
Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă şi

Când vorbele şi fapta în vânt ţi-s risipite
Tu dându-le la dracu, poţi altele scorni,

De poţi să faci într-una dintr-un câstig, o mie
Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,

De nu-ţi plăteşti bănuţul luat ca datorie
Dar tu să fii plătitul găseşti că-i drept şi demn,

De poţi să-ţi storci şi gândul şi inima şi nervii
Îmbătrânite-n rele, să facă rele noi,

Şi sub nehotărâre plecându-te ca servii
Când toţi strigă: înainte! doar tu să strigi: înapoi !

Dacă stând în mulţime te-mpăunezi semeţ
Dar lângă cel puternic îngenunchezi slugarnic,

Şi pe duşmani sau prieteni, tratându-i cu dispreţ
Te faci că ţii la dânşii dar îi înşeli amarnic,

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde un rău
Şi-n umbra lui te-linişti ca-n umbra unui pom,

Al tău va fi Pamântul cu tot prisosul său
Vei fi între Domni, Întâiul, dar niciodată OM !"



de Kostas Varnalis


"Îngrozitor e omul care n-are nimic de pierdut." Goethe

De poţi

"De poţi să nu-ţi pierzi capul când toţi din jurul tău
Şi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vină;

De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău,
Să nu-ţi pierzi niciodată încrederea în tine;

De poţi s-aştepţi oricât, fără să-ţi pierzi răbdarea
De rabzi să fii minţit fără ca tu să minţi;

Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi;

De poţi visa, dar fără să te robeşti visării
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta ţel;

De poţi să nu cazi pradă nicicând disperării
Succesul şi dezastrul primindu-le la fel;

De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine,
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut;

De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere
Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut;

Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput;

Şi dacă corpul tău, uzat şi obosit,
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă;

Numai cu străjnicia voinţei tale, astfel
Să steie peste vremuri aşa cum stă o stâncă;

De poţi vorbi mulţimii fără să minţi, şi dacă
Te poţi plimba cu regii făr-a te îngîmfa;

De nici amicii, nici duşmanii nu pot vreun rău să-ţi facă,
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta;

Şi dacă poţi să umpli minuta călătoare,
Să nu pierzi nici o filă din al vieţii tom;

Al tău va fi pământul cu tot ce e sub soare
Şi ceea ce-i mai mult: vei fi Om, copilul meu!"

de Joseph Rudyard Kipling