“Dragă mamă, dragă mamă,
Pânza iar mi se destramă.
Sufletul şi-acum mă doare,
Trupul iar, în cingătoare,
Braţul mi se leneveşte,
Fusul scapă dintre deşte,
Firul răsucit, din furcă,
Mi se-nnoadă şi se-ncurcă,
Acul floarea vrea s-o-nceapă
Şi se-ntoarce şi mă-nţeapă.
Dau s-aleg şi dau să cos
Şi-mi iese lucrul pe dos.
Ochiul udă în neştire
Borangicul cel subţire.
Gândurile mi-s amare
Ca izvoarele de sare.
În tot ce vreau şi gândesc
Aiurind mă pomenesc.
Mamă dragă, mamă dragă,
Parcă-mi creşte-n sân o fragă.
Am fost vinerea la schit:
M-am rugat şi m-am smerit.
Ce să cred şi ce să fac,
Cu mine ca să mă-mpac?
Mă simt pe la înnoptat
Ca un zarzar scuturat,
Încleştat în rădăcină
De-o zvâcnire de răşină.
Şi-uneori sunt ca o cracă,
Singura care se-apleacă,
Singura ce se frământă,
Singură plânge şi cântă,
Singură se încovoaie
De un gând ascuns de ploaie,
Ca o pasăre în foi.
Dragă mamă, îmi năzare
Ca din brâu pe la-nserate
Înviem şi suntem doi.”
Tudor Arghezi
"Un copil fără mamă este ca ca un om care se naşte cu un handicap, el îşi duce toată viaţa această cumplită suferinţă."
