De ce te plângi ?

"De ce te plângi când toți lovesc în tine?
Fii ca o stânca tare de granit
Un pom sădit chiar lângă drum ști bine
Când are rod de toți este lovit

De ce te plângi când toți te-au dat uitării?
Tu ești chemat lumină să rămâi
Dar nu uita de n-ai răspuns chemării
Tu ești înfrânt și-atuncea poți să plângi

De ce te plângi când ești în suferință?
Tu ești chemat să fi biruitor
Și-un murmur doar în drum spre biruință
Te face laș și îngrozitor

De ce te plângi când ai căzut pe cale?
Eroii cad și se ridică iar
Căderea deci e partea vieții tale
De te ridici atunci devii un far

De ce te plângi când marea se framână?
Și barca ta purtată e de val
Iar noi vâslim spre patria cea sfântă
Plutim mereu spre marea de cristal

De ce te plângi când nu mai ai lumină? 
Și-n viața ta o clipă ești învins 
Ești obosit și calea ți-e străină 
Privește sus în port e un far aprins

De ce te plângi când bolta e pustie? 
Și norii grei umbresc cărarea ta 
Mai sus de nori e marea veșniciei 
E numai zi... curaj nu dispera!

De ce te plângi când frații tăi de cruce?
Te-au părăsit cu tot ce-i omenesc 
Când peste tot e un glas plăcut și dulce 
Ce-ți spune azi : EU NU TE PARASESC"

Freamăt

„Nici acasă, nici în codru,

Nici pe muntele bătrân

Nici în valul mării mândru,

N-aş mai vrea, să mai rămîn !

Unde-i linişte şi cinste ?

Unde-i cerul luminos ?

Unde-i dragostea fierbinte ?

Unde-i gestul drăgăstos ?

Ce e falsul ? Ce-i minciuna ?

Ce e purul adevăr ?

Ce e dorul ? Ce-i minciuna ?

Ce e „viaţa în răspăr” ?”

de Cristina Nicolescu Dorina

 

Scrisoare

“Mamă dragă,
Azi aș vrea
Să mă cerți
Cum știi mata.


Să mă dai de toți pereții
Că m-au sărutat băieții !


Să ne dai cartofi prăjiți
Și fasole-n zi de post
Să te ascultăm vrăjiți
Cum spui versuri pe de rost.


Coadele să-mi împletești
Poezia să-mi citești
Să mă faci zâmbind „nebună”
Când mă spovedesc la lună.


N-am știut de ce-ai plecat
N-am știut de ce ești tristă
Răul meu l-am înnodat
Să nu-l afli, în batistă.


N-am vrut iar să plângi de mine
Ai plâns în viață destul
Eu tăceam să crezi că-i bine
Să nu afli ce îndur.


Sunt acum ce ți-ai dorit
Gospodină cu mașină !
Am și diplome, valori,
Dar nu mai primesc scrisori !


Cele cinci fire cărunte,
Ce mi-au răsărit pe frunte,
Te mai roagă pe mata
Când o fi, vezi, nu uita –


Spune-i dincolo, lui tata,
Că-i mai plânge încă fata !”

de Cristina Nicolescu Dorina

Maturizare

 "Căror cruci şi căror Dumnezei 
Mieii-şi varsă sângele-n cuţite?
Pentru care flori de brebenei 
Cucii plâng cu glasuri răguşite?
Pentru care flori de brebenei
Cucii plâng cu glasuri răguşite?

Au făcut copiii noştri dinţi
Muşcă din bunici şi din părinţi
Muşcă din văzduh şi din pământ
Muşca şi din morţii din mormânt.

Pentru care dimineţi târzii
Cade ceaţa care mă-mpresoară?
Care sfert de lacrimi viorii
Amăgeşte dorul şi-l omoară?
Care sfert de lacrimi viorii
Amăgeşte dorul şi-l omoară?

Au făcut copiii noştri dinţi
Muşcă din bunici şi din părinţi
Muşcă din văzduh şi din pământ
Muşcă şi din morţii din mormânt.

Numai lăcrimează nici un sfânt
Şi s-a şters vopseaua din icoane.
Seceta domneşte pe pământ
Şi sopârlele se cred iguane.
Seceta domneşte pe pământ
Şi şopârlele se cred iguane.

Au făcut copiii noştri dinţi
Muşcă din bunici şi din părinţi
Muşcă din văzduh şi din pământ
Muşcă şi din morţii din mormânt.

Au făcut copiii noştri dinţi
Muşcă din bunici şi din părinţi
Muşcă din văzduh şi din pământ
Muşcă şi din morţii din mormânt."

Tudor Gheorghe

Au înebunit salcâmii

"Au înnebunit salcâmii
De atâta primăvară,
Umblă despuiaţi prin ceruri
Cu tot sufletu-n afară

Şi l-au scos de dimineaţă
Alb şi încărcat de rouă
Cu miresme tari de ceruri
Smulse dintr-o taină nouă

Au înnebunit salcâmii
Şi cu boala lor odată
S-a-ntâmplat ceva îmi pare
Şi cu lumea asta toată

Păsările aiurite
Îşi scot sufletul din ele
Pribegind de doruri multe
Călătoare printre stele

S-a-mbătat padurea verde
Nu mai e aşa de calmă,
Ţine luna lunguiaţă
Ca pe-o inimă în palmă

Nu-mi vezi sufletul cum iese
În haotice cuvinte,
Au înnebunit salcâmii
Şi tu vrei să fiu cuminte?"


Autorul poeziei "Au înnebunit salcâmii" este Arhip Cibotaru, poet basarabean.
interpretează Tudor Ghorghe

ROMÂNIA, ULTIMUL BAL

În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost, în viaţa noastră, blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.

Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

Trăim acelaşi tragic simţământ,
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.

Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
Şi ne conduc nişte fanarioţi,
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
De zici că eşti din neam ce nu se lasă,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerşetori la noi acasă?

Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.

Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă.

Şi-acum se-aude clopotul fatal,
Vin vremuri de urgie şi de grindeni
Şi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.

Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o,
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!


Adrian Paunescu
27 mai 1997, Bucureşti - Urziceni – Tecuci