"Iertarea este prima floare ce trebuie să se ivească din rădăcina iubirii."
"Iertarea este cel mai mare efort al credinţei în Dumnezeu şi al iubirii de oameni şi care necesită o stăpânire de sine şi o biruinţă morală fără de asemănare. Cu privire la această virtute se potriveşte bine proverbul care susţine că "mult mai merituos este pentru om de a se învinge pe sine însuşi, decât de a birui armate întregi".
"A iubi şi a ierta pe un duşman nu este numai un simplu sfat, ci o poruncă şi o condiţie a mântuirii creştinului, de prim ordin, care postulează însă şi o altă condiţie din partea vrăjmaşului şi anume: începutul îndreptării lui."
"Cererea a cincea din Rugăciunea Domnească aminteşte de legământul şi obligaţia pe care creştinul singur şi-o impune rugându-se lui Dumnezeu, ca să condiţioneze mântuirea sa şi iertarea păcatelor sale de măsura în care va ierta şi el, la rândul său, pe acei ce au păcătuit faţă de el: "Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri." (Matei 6, 12). "
''Iertarea este o binefacere atât de mare, încât ea este însuşirea care îl aseamănă pe om cu Dumnezeu, în gradul cel mai înalt. Cucereşte cu o putere incomparabilă sufletul omenesc, ferindu-l de unele din cele mai grele păcate - permanentizarea urii şi a răzbunării.''
"Dacă iertaţi pe alţii, veţi fi iertaţi şi voi. Dacă nu iertaţi pe alţii, nici voi nu veţi fi iertaţi", căci "cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura" (Matei 7, 2)
