Îmbătrânesc

Îmbătrânesc!…
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră-mi pare,
Căci zi cu zi în ea zăresc
Un rid mai mult,
Un por mai mare,
Un păr mai sur,
Şi-un zâmbet trist,
Ironic,
Care
N-acceptă nici o resemnare…
Şi-mi pare rău că mai exist.

Îmbătrânesc!…
Şi tinereţea
N-am cunoscut-o niciodată.
Când cei de vârsta mea
Jucau,
Cântau
Şi se înveseleau,
Eu eram mamă,
Eram tată,
Luptam din greu pentr-o bucată
De pâine,
Pentru azi şi mâine.

Îmbătrânesc!...
Şi ce-i iubirea?
Eu n-am ştiut-o niciodată;
Că niciodată n-am iubit,
Când prea iubit-am fost de-oricare…
Ca piatra, piatră-mi rămânea
Şi sufletul şi inima
La orişice chemare.

Îmbătrânesc!…
Şi tot mereu mă-ntreb:
La ce mă chinui oare?
Ce ceas ferice,
Ce zi mare
Putea-va fi o sărbătoare
Şi pentru mine?
Care soare
Putea-va timpul nencălzit de nici o rază
Să-ncălzească?
Ce flacără ar fi în stare
S-aprind-o inimă în care
Au îngheţat atâtea simţuri
D-atâtea ierne grele, rele.

Îmbătrânesc!…
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră mi se pare…
Căci văd cum sufletu-mi zdrobit
Se stinge zi cu zi cum moare…
Şi mă întreb: la ce-am trăit?
Când n-am făcut decât atât:
Să plâng, să plâng, să plâng întruna,
Să plâng, să uit şi-apoi să iert."

Cincinat Pavelescu




"Iubeşti viaţa ? Atunci nu risipi ca un nesăbuit timpul, căci din timp este făcută viaţa"

Benjamin Franklin

Fă-ţi timp

"În trecerea grăbită prin lume, către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!

Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
Fă-ţi timp să poţi, cu milă, să le alini, trecând.

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis,
Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis,

Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,
Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă cînd mergi cu slăbănogi,
Fă-ţi timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,

Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău bătrâni,
Fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o coajă pentru câini.

Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi, voios,
Fă-ţi timp să fii şi-al casei în slujba lui Cristos,

Fă-ţi timp să guşti frumuseţea din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, căci eşti de taine şi lumi înconjurat.

Fă-ţi timp de rugăciune, de post şi meditări,
Fă-ţi timp de cercetarea de fraţi şi de-adunări,

Fă-ţi timp şi-adună-ţi zilnic din toate cîte-un pic,
Fă-ţi timp, căci viaţa trece şi când nu faci nimic.

Fă-ţi timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ţi timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,

Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să-i dai vieţii şi morţii tale preţ.

Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieţii, n-o mai strîngi."


Rudyard Kipling

Rugăciune

"Doamne, de-aş putea să nu mănânc,
Doamne, de-aş putea să nu beau apă,
Când nu am, să rabd şi mai adânc,
Şi nici somn să nu mai văd în pleoapă -

Doamne, să mă rog doar de-aş putea,
Să îţi fiu cu gândul, lumânare,
pentru cine n-are de mâncare,
şi nici apă n-are ca să bea -

Pentru cine suferă de boală,
Pentru cel lipsit de ajutor,
Pentru geruiţi în pielea goală,
Pentru bieţii oameni care mor -

Doamne, să le fiu măcar o toacă,
Să le bat durerile pe lemn,
Să le fiu şi clopot ce-i îmbracă,
Şi la cap de groapă, să fiu semn -

Doamne, la săraci să le fiu cruce,
Şi la cei lipsiţi, o lumânare,
Să-i înveţi la Tine să se urce,
Să îţi ceară, Doamne, alinare -

Dar mai bine, dar mai bine, ia-mă,
căci nu ştiu nici crucea să mi-o port,
Şi de toate şi de tot mi-e teamă,
Şi trăiesc pe lume ca un mort -

Şi învaţă-Ţi, Doamne, toţi copii
Că fără de aer pot trăi,
Dar fără de Tine, nu pot viii
Să mai fie, Doamne Sfinte, vii -

Şi învaţă-i, şi învaţă-i, şi învaţă-i,
Tot pe lume e părere doar, şi vis,
Viaţa noastră ca un fir de aţă-i,
Şi pe ea, Iisuse, ne eşti scris -

Dar la Tine, dar la Tine, vom ajunge,
Fie de am pierde Totul, Tot,
Şi cu Tine, şi cu Tine, toţi vom plânge
Pentru cei ce-n lumea largă nu mai pot..."

Cântece de lume

"Inima-mi e amărâtă,
Zarea vieţii înnegrită!
De-oi trăi, n-am ce dori,
N-am ce jeli de-oi muri!

Inimă, fii răbdătoare
Ca pământul sub picioare,
Pân ce-i zace cu-al tău dor
În mormânt nesimţitor.

Ce-ţi slujeşte de a plânge,
De-a vărsa lacrimi de sânge
Într-al lumii val cernit?...
Valul trece neoprit!

Taci, cumplita mea durere,
Şi tot creşte în tăcere,
Pân ce tu la Dumnezeu
Duce-vei sufletul meu!

Avut-am odată-n lume
Dor de fală şi de nume,
Dar acum vedea-l-aş mort
Chiar şi numele ce port!

Avut-am odinioară
Mamă dulce, dulce ţară;
Dar acum sunt rătăcit
În pustiu nemărginit!

Avut-am în fericire
Un vis dulce de iubire...
Unde-i, Doamne, visul meu?
Unde-i raiul, unde-s eu?

Amar mie! amar mie!
Din cereasca-mpărăţie
Ce lung fulger m-a pătruns!
Ce-am fost eu şi ce-am ajuns?

Ah! durere, în ce parte
De tine să fug departe?
Urmă-n lume să nu las,
Nici s-aud al lumii glas!

Cum să scap de rău, de bine?
Încotro să fug de mine,
Pe pământ să nu mai ştiu
De sunt mort sau de sunt viu?

Daţi-mi, daţi-mi aripioare,
Să zbor iute pe sub soare.
Daţi-mi aripi de pe dor,
Pe sub noapte iar să zbor.

Duce-m-aş şi m-aş tot duce,
Dor să nu mă mai apuce!
Cine-n cale m-a vedea
Să plângă de jalea mea!"

de Vasile Alecsandri

“Cel mai dureros lucru din lume este să te simţi în plus, acolo unde odată erai totul.”

Tu

"De te simţi trist şi părăsit

Uitat de cei pe care i-ai iubit,

Să îţi aduci aminte de Cel Sfânt,

Că nu eşti singur şi pierdut,

Aşa cum la-nceput, tu, ai crezut.

.

De poţi în tine vorbele să stingi,

Atunci cănd toţi în jur te fac să strigi,

Tu, cu tăcerea să faci un legământ,

Iar un cuvânt de vrei să spui răstit,

Din rădăcină să-l striveşti, în gând.

.

De te apasă un răspuns ce ai găsit,

La o întrebare cândva spusă,

Răspunsul să-l accepţi senin,

Să înţelegi că greu nu e

Răspunsul, ci întrebarea pusă.

.

De poţi, tu, din bucata ta să rupi,

Din ce la rându-ţi ai primit cu dărnicie,

Si celor în nevoi, să-mparţi cu bucurie,

Aşa o cale dreaptă îţi croieşti,

Aicea jos, dar şi spre calea veşniciei.

.

De poti ca sufletul pe tavă să ţi-l pui,

Când dragostea în cale o găseşti,

Iar pe altarul ei să te jerfeşti,

Pe jurăminte să nu calci, totul să-nfrunţi,

Si în furtuna vieţii de ele, să nu uiţi.

.

Iar dacă trandafirii dragostei s-au ofilit,

Ca să îi uzi necontenit, tu, ai uitat,

Si inima îţi spune c-ai greşit,

Să stai acolo-n loc, s-aştepţi,

Să speri, şuvoiul ei, din nou să simţi.

.

De te complici în mii de situaţii,

De unde vin, tu, nu mai ştii,

Ele se-adună cerc în jurul tău.

Să înţelegi, că sigur creator, tu eşti,

A situaţiilor pe care le trăieşti.

.

De te separi, puternic, tu, te crezi,

De fapt, tu, numai gândul ai trimis,

Iar pentru tine forţe s-au mişcat în Univers

Să înţelegi, că parte din întreg, tu, faci

Si singur la întreg, să te aduni.

.

In lumea asta nimic nu e întâmplător,

Ci toate-s aşezate-n matca lor,

De vrei, tu, cursul vieţii să îl schimbi,

Ai grijă ce gândeşti căci mai târziu,

Cu tot ce-ai gândit, tu, te vei întîlni.

.

De vrei ca lumea să o schimbi,

Nemulţumit de ce te-nconjoară,

Aşa cum e, tu Omul să-l iubeşti,

Să înţelegi, tu, eşti acela care

Ar trebui, să-nceapă a sa schimbare.

.

O simplă rugăcine, tu, să nu uiţi,

Din inimă rostită, cu lacrimi pe obraz,

Povara-ţi ia cu mâna de pe al tău grumaz,

Iţi va deschide calea, pe care, tu, o cauţi,

De tine va depinde, deschisă s-o menţii.

.

Ai să constaţi cu-nţelepciune,

C-aceste de mai sus şi încă multe,

Ti-au fost trimise ţie-n cale,

De mii de forţe nevăzute,

Cu gândul tău, din locul lor urnite.

.

Ai să constaţi că toate le-ai trecut,

Iar valurile vieţii, tu, le-ai înfruntat.

Din locu-n care în picioare, ai fost călcat

Si mai puternic te-ai sculat, mai deştepatat

Tu, pregătit fiind acum de-a vieţii luptă."

.

A.Urma

.

"În viaţă toate au un rost, cineva acolo sus ne pregăteşte la fiecare în parte un anume drum pe care inevitabil îl urmăm, cu ştire, fără ştire... "

Sfârşit

"Am obosit să mai tot lupt.

Am obosit să eschivez.

Am obosit să râd, să cânt.

Am obosit să mai visez.

Aşa cum norii vin mereu,

Aşa cum iarna urlă-un lup,

Aşa e şi-n sufletul meu...

Şi-am obosit să mai tot lupt.

Aş vrea să pot să râd mereu.

Aş vrea să fie cum visez.

Aş vrea să pot să spun ce cred

C-am obosit să eschivez!"

*

"După ce am descoperit că viaţa nu are nici un sens, nu ne mai rămâne altceva de făcut decât să-i dăm un sens." Lucian Blaga

"Deschide cartea să vezi ce au gândit alţii. Închide cartea să gândeşti tu însuţi."